Banca Naţională a României
Circulară nr. 30 din 6.aug.2015
Monitorul Oficial, Partea I 625 18.aug.2015
Intrare în vigoare la 18.aug.2015
Circulara nr. 30/2015 privind ratele dobânzilor penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii în valută începând cu perioada de aplicare 24 august-23 septembrie 2015
În baza dispoziţiilor art. 5 şi art. 8 alin. (4) din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,
în aplicarea prevederilor art. 12 din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004,
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României h o t ă r ă ş t e:
Începând cu perioada de aplicare 24 august-23 septembrie 2015, ratele dobânzilor penalizatoare pentru deficitele de rezerve minime obligatorii în valută sunt următoarele:
- 3,80% pe an pentru rezervele minime obligatorii constituite în euro;
- 3,80% pe an pentru rezervele minime obligatorii constituite în dolari SUA.
p. Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României, Florin Georgescu |
Bucureşti, 6 august 2015.
Nr. 30.