Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Regulament nr. 12 din 6.sep.2011
Monitorul Oficial, Partea I 685 27.sep.2011
Intrare în vigoare la 27.sep.2011
pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard

   Nr. 12/7
    Banca Naţională a României
    Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare

   Art. I. - Regulamentul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 14/19/2006 privind tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard, aprobat prin Ordinul Băncii Naţionale a României şi al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare nr. 11/108/2006, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.033 şi 1.033 bis din 27 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
   1. La articolul 2 alineatul (1), după punctul 14 se introduce un nou punct, punctul 15, cu următorul cuprins:
    "15. ajustare de valoare - suma aferentă ajustării pentru depreciere determinată pe baza înregistrărilor din contabilitate, care rectifică valoarea expunerii."
   2. La articolul 2, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
    "(11) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) pct. 15, în cazul instituţiilor de credit, ajustarea de valoare a activelor care fac obiectul Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 11/2011 privind clasificarea creditelor şi plasamentelor, precum şi determinarea şi utilizarea ajustărilor prudenţiale de valoare reprezintă valoarea maximă dintre valoarea aferentă ajustării prudenţiale de valoare determinată pe baza metodologiei reglementate de regulamentul menţionat şi cea aferentă ajustării pentru depreciere determinată pe baza înregistrărilor din contabilitate."
   3. La articolul 3, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Art. 3. - (1) Fără a se aduce atingere prevederilor alin. (3), valoarea expusă la risc a unui element de activ este reprezentată de valoarea acestuia rectificată cu ajustările de valoare, iar valoarea expusă la risc pentru elementele din afara bilanţului, prevăzute în cadrul anexei - Clasificarea elementelor din afara bilanţului, va fi reprezentată de următoarele procente din valoarea acestora: 100%, dacă elementul este purtător de risc maxim; 50%, dacă elementul este purtător de risc mediu; 20%, dacă elementul este purtător de risc moderat şi 0%, dacă elementul este purtător de risc scăzut. Elementele din afara bilanţului la care se face referire mai sus vor fi încadrate în categorii de risc, după cum se prevede în anexă."
   Art. II. - Prezentul regulament intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2012.