Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Circulară nr. 16 din 5.mai.2011
Monitorul Oficial, Partea I 342 17.mai.2011
Intrare în vigoare la 17.mai.2011
privind punerea în circulaţie, în scop numismatic, a unei monede din aur dedicate aniversării a 130 de ani de la proclamarea Regatului României

   Art. 1. - În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 10 mai 2011, o monedă din aur dedicată aniversării a 130 de ani de la proclamarea Regatului României.
   Art. 2. - Caracteristicile monedei din aur sunt următoarele:
   
Valoare nominală100 lei
Metalaur
Titlu9000/00
Formărotundă
Diametru21 mm
Greutate6,452 g
Calitateproof
Cantzimţat
    Aversul prezintă castelul Peleş şi stema României, deasupra, valoarea nominală "100 LEI"; dedesubt, anul de emisiune "2011"; la exterior, în partea superioară, inscripţia în arc de cerc "ROMANIA".
    Reversul prezintă stema din 1881 a Regatului României şi portretul regelui Carol I, în partea de jos, suprapusă peste portret, inscripţia "10 MAI 1881" şi semnătura regelui; la exterior, inscripţiile în arc de cerc "130 ANI" şi "PROCLAMAREA REGATULUI ROMANIEI".
   Art. 3. - Monedele din aur, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ şi certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
   Art. 4. - Monedele din aur din emisiunea numismatică "Aniversarea a 130 de ani de la proclamarea Regatului României" au putere circulatorie pe teritoriul României.
   Art. 5. - Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din aur se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

   
Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu
    Bucureşti, 5 mai 2011.
    Nr. 16.