Banca Naţională a României
Circulară nr. 27 din 6.aug.2010
Monitorul Oficial, Partea I 18.aug.2010
Intrare în vigoare la 18.aug.2010
privind punerea în circulaţie, în scop numismatic, a unei monede dedicate aniversării a 100 de ani de la naşterea actorului Ştefan Ciobotăraşu
Art. 1. - În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 referitoare la Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 16 august 2010, o monedă din argint, dedicată aniversării a 100 de ani de la naşterea actorului Ştefan Ciobotăraşu.
Art. 2. - Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele:
┌───────────────────────────────────────┬──────────────────────────────────────┐ │Valoare nominală │ 10 lei │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Metal │ argint │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Titlu │ 9990/00 │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Formă │ rotundă │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Diametru │ 37 mm │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Greutate │ 31,103 g │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Calitate │ proof │ ├───────────────────────────────────────┼──────────────────────────────────────┤ │Margine │ zimţată │ └───────────────────────────────────────┴──────────────────────────────────────┘
|
Aversul prezintă o compoziţie grafică ce sugerează lumea teatrului şi a filmului; în dreapta, stema României; de sus în jos, valoarea nominală a monedei - "10 LEI", inscripţia "ROMANIA" şi anul de emisiune "2010".
Reversul prezintă portretul actorului Ştefan Ciobotăraşu în rolul pe care l-a jucat în filmul "Columna", reprezentat într-un cadru al unei pelicule de film; la exterior, în stânga, inscripţia în arc de cerc "STEFAN CIOBOTARASU"; jos, anii "1910" şi "1970", între care a trăit actorul.
Art. 3. - Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ şi certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Art. 4. - Monedele din argint, din emisiunea numismatică "Aniversarea a 100 de ani de la naşterea actorului Ştefan Ciobotăraşu", au putere circulatorie pe teritoriul României.
Art. 5. - Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Preşedintele Consiliului de administraţie al
Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu
Bucureşti, 6 august 2010.
Nr. 27.