Banca Naţională a României
Circulară nr. 24 din 27.iul.2010
Monitorul Oficial, Partea I 5.aug.2010
Intrare în vigoare la 5.aug.2010
privind punerea în circulaţie, în scop numismatic, a unei monede dedicate aniversării a 150 de ani de la naşterea sopranei Hariclea Darclee
Art. 1. - În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 30 iulie 2010, o monedă din argint, dedicată aniversării a 150 de ani de la naşterea sopranei Hariclea Darclee.
Art. 2. - Caracteristicile monedei din argint sunt următoarele:
┌───────────────────────────┬───────────────────────┐ │Valoare nominală │ 10 lei │ ├───────────────────────────┼───────────────────────┤ │Metal │ argint │ ├───────────────────────────┼───────────────────────┤ │Titlu │ 9990/00 │ ├───────────────────────────┼───────────────────────┤ │Formă │ rotundă │ ├───────────────────────────┼───────────────────────┤ │Diametru │ 37 mm │ ├───────────────────────────┼───────────────────────┤ │Greutate │ 31,103 g │ ├───────────────────────────┼───────────────────────┤ │Calitate │ proof │ ├───────────────────────────┼───────────────────────┤ │Margine │ zimţată │ └───────────────────────────┴───────────────────────┘
|
Aversul prezintă, în prim-plan, un grup de 4 spectatori; în plan secund, imaginea parţială a unei săli de teatru de operă; în stânga-sus, stema României şi inscripţia în arc de cerc "ROMANIA"; în dreapta, valoarea nominală "10 lei"; în partea de jos, anul emisiunii "2010".
Reversul prezintă, în prim-plan, portretul sopranei Hariclea Darclee; în plan secund, primele 4 măsuri ale ariei Vissi d'arte din opera Tosca de Giacomo Puccini; sus, inscripţia "HARICLEA DARCLEE"; jos, în stânga, anii "1860" şi "1939", iar în dreapta, semnătura sopranei.
Art. 3. - Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ şi certificatul de autenticitate, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naţionale a României şi casierului central.
Art. 4. - Monedele din argint din emisiunea numismatică "Aniversarea a 150 de ani de la naşterea sopranei Hariclea Darclee" au putere circulatorie pe teritoriul României.
Art. 5. - Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu
Bucureşti, 27 iulie 2010.
Nr. 24.