Banca Naţională a României
Circulară nr. 17 din 9.iun.2008
Monitorul Oficial, Partea I 452 17.iun.2008
Intrare în vigoare la 17.iun.2008
privind ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii constituite în lei şi în dolari SUA începând cu perioada de aplicare 24 mai-23 iunie 2008
În baza art. 8 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cu modificările ulterioare, în aplicarea prevederilor Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 6/2002 privind regimul rezervelor minime obligatorii, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul art. 48 alin. (2) din Legea nr. 312/2004, cu modificările ulterioare,
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României hotărăşte:
Începând cu perioada de aplicare 24 mai - 23 iunie 2008, rata dobânzii plătită la rezervele minime obligatorii constituite în lei este de 3,30% pe an, iar rata dobânzii plătită la rezervele minime obligatorii constituite în dolari SUA este de 0,80% pe an.
p. Preşedintele Consiliului de administraţie al
Băncii Naţionale a României,
Florin Georgescu
Bucureşti, 9 iunie 2008.
Nr. 17.