Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Ordin nr. 1 din 5.ian.2009
Monitorul Oficial, Partea I 5.ian.2009
Intrare în vigoare la 27.ian.2009
privind abrogarea unor acte normative

Nr. 102/1
    Ministerul Finanţelor Publice
    Banca Naţională a României

    Având în vedere prevederile art. 153 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, ale art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 266/2006, precum şi ale art. 15 şi art. 62 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
    în temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, ale art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Economiei şi Finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 35 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României,

    ministrul finanţelor publice şi guvernatorul Băncii Naţionale a României emit următorul ordin:

   Art. 1. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă următoarele acte normative:
   a) Ordinul ministrului de stat, ministrul finanţelor, şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.418/344/1997 privind aprobarea Planului de conturi pentru societăţile bancare şi a normelor metodologice de utilizare a acestuia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 august 1997 şi 212 bis din 27 august 1997, cu modificările şi completările ulterioare;
   b) Ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 15.515/27/1998 pentru aprobarea Precizărilor privind reflectarea în contabilitate a unor operaţiuni, precum şi unele măsuri referitoare la închiderea exerciţiului financiar-contabil pe anul 1997 la societăţile bancare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 102 bis din 4 martie 1998, cu modificările ulterioare;
   c) Ordinul ministrului finanţelor şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.524/362/1998 privind aprobarea modelelor situaţiilor financiar-contabile pentru bănci şi a normelor metodologice privind întocmirea şi utilizarea acestora, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 10 septembrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare;
   d) Ordinul ministrului finanţelor publice şi al guvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 1.982/5/2001 pentru aprobarea Reglementărilor contabile armonizate cu Directiva Comunităţilor Economice Europene nr. 86/635/CEE şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate aplicabile instituţiilor de credit, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 694 din 1 noiembrie 2001, cu modificările şi completările ulterioare.
   Art. 2. - Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
   
p. Ministrul finanţelor publice,       Guvernatorul Băncii Naţionale a României,
Gheorghe Gherghina, Mugur Constantin Isărescu
secretar de stat