Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Circulară nr. 17 din 30.aug.2006
Monitorul Oficial, Partea I 758 6.sep.2006
Intrare în vigoare la 6.sep.2006
privind punerea în circulaţie, în scop numismatic, a unei monede din aur, dedicată aniversării a 350 de ani de la ctitorirea Catedralei Patriarhale

   Art. 1. - În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, Banca Naţională a României va pune în circulaţie, începând cu data de 4 septembrie 2006, o monedă din aur, cu valoarea nominală de 500 lei, dedicată aniversării a 350 de ani de la ctitorirea Catedralei Patriarhale.
   Art. 2. - Caracteristicile monedei sunt următoarele:
   -formă: rotundă;
   -titlu: 999/1000;
   -calitate: proof;
   -greutate: 31,103 grame;
   -diametru: 35 mm;
   -margine: netedă.
   Aversul prezintă, în centru, imaginea icoanei Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, aflată pe iconostasul din catedrală; în partea inferioară, stema României, valoarea nominală 500 LEI, în stânga, şi inscripţia circulară "ROMANIA", în dreapta. Lângă portretele sfinţilor, textele "SF-IMP-C-TIN" la stânga şi "SI ELENA" la dreapta.
   Reversul conţine, în centru, imaginea catedralei şi stema Patriarhiei Române, iar la exterior, textul circular: "CATEDRALA PATRIARHALA" şi anii aniversari 1656, respectiv 2006, de o parte şi de alta a stemei.
   Art. 3. - Fiecare monedă din aur, ambalată în capsulă de metacrilat transparent, va fi însoţită de un certificat de autenticitate, redactat în limba română şi limba engleză, semnat de guvernatorul Băncii Naţionale a României şi de casierul central, precum şi de o broşură de prezentare a acestei emisiuni numismatice.
   Art. 4. - Monedele din aur, dedicate aniversării Catedralei Patriarhale, au putere circulatorie pe teritoriul României.
   Art. 5. - Punerea în circulaţie, în scop numismatic, a monedelor din emisiunea "350 de ani de la ctitorirea Catedralei Patriarhale" se realizează prin sucursalele Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

   Preşedintele Consiliului de administraţie
al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu

   Bucureşti, 30 august 2006.
   Nr. 17.