Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Circulară nr. 31 din 31.oct.2003
Monitorul Oficial, Partea I 781 6.noi.2003
Intrare în vigoare la 6.noi.2003
pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, cu modificările şi completările ulterioare

   În baza art. 11 şi 12 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cu modificările şi completările ulterioare,
   în temeiul art. 50 din Legea nr. 101/1998, cu modificările şi completările ulterioare,

   Banca Naţională a României emite prezenta circulară.

   Art. I. - Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 31 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
   -După litera f) a alineatului 2 al articolului 18 se introduce litera g) cu următorul cuprins:
   "g) asociaţii/acţionarii casei de schimb valutar - pentru operaţiuni valutare ce decurg din acordarea, cu respectarea prevederilor legale aplicabile, de credite propriilor case de schimb valutar, organizate ca persoane juridice conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi având ca obiect unic de activitate schimbul valutar pentru persoane fizice."
   Art. II. - Punctul II.9 alineatul 3 din Normele privind funcţionarea pieţei valutare - N.R.V.1 la Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 31 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, va avea următorul cuprins:
   "Rezidenţii pot participa la piaţa valutară interbancară cu ordine de cumpărare de valută pentru rambursarea creditelor şi achitarea dobânzilor şi comisioanelor aferente unui credit sau împrumut în valută acordat de o bancă rezidentă sau de o societate de credit ipotecar rezidentă, precum şi pentru cumpărarea de sume în valută, în situaţia în care nu deţin disponibilităţi proprii în conturile lor deschise la bănci, pentru plăţi în favoarea altor rezidenţi decurgând din acte de comerţ derulate în zone libere şi din acordarea de credite în valută de către societăţile de credit ipotecar."
   Art. III. - Normele privind efectuarea operaţiunilor de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice pe teritoriul României - N.R.V.2 la Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 31 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
   1. La punctul II.3.2, litera b) va avea următorul cuprins:
   "b) solicitantul, constituit conform Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, trebuie să prezinte dovada existenţei disponibilităţilor băneşti în moneda naţională şi/sau în valute convertibile în contul casei de schimb valutar. Atât la înfiinţare, cât şi pe parcursul funcţionării, disponibilităţile băneşti în moneda naţională şi/sau în valute convertibile trebuie să fie în echivalent de minimum 75.000 euro. La stabilirea nivelului disponibilităţilor băneşti în echivalent euro vor fi utilizate cursurile pieţei valutare comunicate de Banca Naţională a României pentru data la care se face evaluarea.
   Disponibilităţile băneşti pot proveni din: sumele depuse ca aport în numerar la constituirea capitalului social, alte elemente de capitaluri proprii rezultate din activitatea de schimb valutar, majorările ulterioare de capital social, precum şi din împrumuturi primite exclusiv de la asociaţii/acţionarii casei de schimb valutar, cu respectarea prevederilor legale aplicabile. Sumele pe care asociaţii/acţionarii casei de schimb valutar le pun la dispoziţia casei de schimb valutar sub forma creditelor trebuie să provină din disponibilităţi proprii şi nu din alte împrumuturi.
   Operaţiunile de schimb valutar ale caselor de schimb valutar se vor efectua numai cu disponibilităţile băneşti ale acestora menţionate la alin. 1."
   2. Punctul V.29 se abrogă.
   3. Punctul VII.41 va avea următorul cuprins:
   "41. În cazul retragerii autorizaţiei de funcţionare unei case de schimb valutar, acţionarii/asociaţii acesteia îşi pierd dreptul de a înfiinţa ori de a participa la capitalul social al altei case de schimb valutar pentru o perioadă de 5 ani."
   Art. IV. - Normele privind importul şi exportul fizic de instrumente de plată sub formă de numerar - N.R.V.7 la Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 31 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
   1. Punctul III.6 alineatul 1 va avea următorul cuprins:
   "6. Persoanele fizice pot introduce sau scoate în/din România sume efective de maximum 500.000 lei/persoană/călătorie, cu excepţia persoanelor fizice rezidente în Republica Moldova ori în România, care pot introduce sau scoate în/din România cu ocazia călătoriilor efectuate în cele două ţări sume efective de maximum 17.000.000 lei/persoană/călătorie."
   2. Punctul III.7 alineatul 1 va avea următorul cuprins:
   "7. La ieşirea/intrarea din/în România, persoanele fizice menţionate la pct. 6 de mai sus au obligaţia să declare autorităţii vamale sumele în moneda naţională care depăşesc limita de 500.000 lei/persoană/călătorie, respectiv 17.000.000 lei/persoană/călătorie, şi să le depună la autoritatea vamală română, care va întocmi chitanţe de consemnare."
   Art. V. -(1) Prevederile art. III pct. 1 se aplică tuturor caselor de schimb valutar care vor solicita autorizaţia de funcţionare de la Banca Naţională a României după data publicării prezentei circulare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
   (2) Casele de schimb valutar care deţin autorizaţii de funcţionare emise de Banca Naţională a României şi cele aflate în proces de autorizare la Banca Naţională a României trebuie să atingă nivelul disponibilităţilor băneşti prevăzut la art. III pct. 1 în termen de 180 de zile calendaristice de la data publicării prezentei circulare în Monitorul Oficial al României, Partea I.
   Art. VI. -(1) În maximum 15 zile calendaristice calculate de la termenul prevăzut la art. V alin. (2), casele de schimb valutar care deţin autorizaţii de funcţionare emise de Banca Naţională a României (anterior şi ulterior publicării prezentei circulare) şi care au/şi-au completat disponibilităţile băneşti la nivelul prevăzut la art. III pct. 1 vor solicita reautorizarea de către Banca Naţională a României - Direcţia reglementare şi autorizare.
   (2) Cererea de reautorizare va fi însoţită de următoarele documente:
   a) dovada existenţei disponibilităţilor băneşti în moneda naţională şi/sau în valute convertibile, în conturile deschise la instituţii de credit din România şi/sau în casieriile casei de schimb valutar/punctelor de schimb valutar;
   b) extrasul din registrul societăţilor, emis de oficiul registrului comerţului cu cel mult 30 de zile calendaristice înainte de data depunerii cererii de reautorizare la Banca Naţională a României;
   c) fotocopia ultimei autorizaţii de funcţionare emise de Banca Naţională a României.
   (3) În cel mult 60 de zile calendaristice calculate de la termenul prevăzut la alin. (1), Banca Naţională a României - Direcţia reglementare şi autorizare va proceda la reautorizarea caselor de schimb valutar prevăzute la alin. (1), dacă sunt îndeplinite prevederile prezentei circulare şi ale Normelor privind efectuarea operaţiunilor de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice pe teritoriul României - N.R.V.2 la Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 31 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.
   Art. VII. -(1) În maximum 15 zile calendaristice calculate de la termenul prevăzut la art. V alin. (2), casele de schimb valutar care deţin autorizaţii de funcţionare emise de Banca Naţională a României şi care nu şi-au completat disponibilităţile băneşti la nivelul prevăzut la art. III pct. 1 îşi vor înceta definitiv activitatea de schimb valutar şi vor notifica în scris aceasta Băncii Naţionale a României - Direcţia reglementare şi autorizare, cu restituirea originalului autorizaţiei de funcţionare în cauză, urmând a fi radiate din evidenţele Băncii Naţionale a României privitoare la casele de schimb valutar autorizate de Banca Naţională a României.
   (2) Casele de schimb valutar care nu vor solicita reautorizarea ori cele care nu au fost reautorizate deoarece nu au îndeplinit condiţiile prevăzute de prezenta circulară şi de Normele privind efectuarea operaţiunilor de schimb valutar cu numerar şi substitute de numerar pentru persoane fizice pe teritoriul României - N.R.V.2 la Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 3/1997 privind efectuarea operaţiunilor valutare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 31 decembrie 1997, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cele care nu vor notifica încetarea definitivă a activităţii de schimb valutar vor fi radiate, din oficiu, din evidenţele Băncii Naţionale a României privitoare la casele de schimb valutar autorizate de Banca Naţională a României, concomitent cu retragerea autorizaţiei de funcţionare.

   GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI,
MUGUR ISĂRESCU

   Bucureşti, 31 octombrie 2003.
   Nr. 31.