Versiunea pregătită pentru susținere
Doamnelor şi domnilor,
Am prilejul de a mă adresa din nou dvs. cu ocazia celei de-a patra ediții a proiectului educațional Summer Banking Academy organizat de Institutul Bancar Român. Constat şi de această dată că acest proiect continuă să abordeze teme de actualitate. Sunt create premisele ca și această ediție să genereze dezbateri interesante, așa cum s-a întâmplat la cele anterioare.
Mărturisesc că, dintre subiectele pe care le veți discuta astăzi și în zilele următoare, cel care ocupă un loc de frunte pe agenda preocupărilor mele este “Creditarea – provocări și oportunități”. Nu este un secret faptul că gradul de intermediere financiară din România, deşi se plasează la cel mai scăzut nivel dintre țările membre ale Uniunii Europene, se menține pe un trend descendent (27 la sută la finele anului 2017, față de vârful de aproape 40 la sută atins în 2011). Evident, motivele unei astfel de evoluţii nu sunt lipsite de relevanţă.
Aş începe prin a remarca faptul că declinul intermedierii financiare s-a produs în condițiile în care, totuși, în ultimii ani s-au consemnat creșteri ale creditului acordat sectorului privat – circa 5 la sută în 2017 şi peste 6 la sută în termeni anuali în ianuarie-mai 2018. Evoluţia sugerează că, fără a fi determinant, efectul de numitor – creșterea economică alertă, bazată nu pe credit bancar, ci pe stimuli fiscali și pe măsuri de majorare a veniturilor – este relevant.
Importanţi mi se par însă factorii care influenţează dinamica şi structura stocului de credite acordate sectorului privat. Aş menţiona, în primul rând, procesul de curăţare a bilanţurilor băncilor de credite neperformante, intensificat începând cu anul 2014, ale cărui efecte au contrabalansat, în proporţie considerabilă, fluxul de credite noi.
Tendinţele divergente ale componentelor creditului neguvernamental – dinamică anuală alertă a creditului în lei (peste 16 la sută pe parcursul anului 2018), în contrast cu declinul celui în valută şi creştere semnificativ mai rapidă a creditului acordat populaţiei (9,2 la sută) comparativ cu acel acordat companiilor nefinanciare (2,6 la sută) – scot în evidenţă şi alţi factori de influenţă.
În divergenţa observată la nivelul compoziţiei pe monede, un rol important a revenit procesului de dezintermediere transfrontalieră, care a contribuit semnificativ la contracţia creditului în valută. În acelaşi sens au acţionat măsurile prudenţiale implementate în perioada 2011-2012, inclusiv la recomandarea Comitetului European de Risc Sistemic. Dispariţia avantajului de cost al creditului în valută, odată cu coborârea ratelor dobânzilor în lei la minime istorice şi o mai bună percepţie a riscului valutar au accentuat această tendinţă.
La rândul său, creşterea modestă a creditului acordat companiilor nefinanciare aduce în discuţie persistenţa unor vulnerabilităţi structurale, care limitează accesul firmelor la finanţarea bancară. Astfel, în anul 2016 – ultimul an pentru care sunt disponibile informaţii bilanţiere centralizate –, o treime dintre firme au raportat pierderi (aproximativ jumătate dintre acestea, pentru al treilea an consecutiv). În plus, 44 la sută dintre companii aveau un nivel al capitalizării sub cel prevăzut de lege. Iar o astfel de situaţie nu a constituit o particularitate a anului 2016, ci o constantă a ultimului deceniu, indiferent de faza ciclului economic: în medie, firmele care au înregistrat pierderi au reprezentat între 40 și 50 la sută din numărul companiilor active, iar ponderea firmelor cu un nivel al capitalizării sub limita reglementată a depășit 40 la sută.
Într-o discuţie referitoare la dinamica încă modestă a creditului neguvernamental nu ar trebui pierdut din vedere nici rolul jucat de incertitudinea legislativă, creată de inițiative care vizau profilul de risc nu doar al creditelor viitoare, ci și al stocului existent (precum cele referitoare la darea în plată ori la rambursarea la cursul istoric a creditelor în franci elvețieni). În pofida faptului că prevederile acestora au fost atenuate în urma intervenției Curții Constituționale, climatul de incertitudine generat a afectat oferta de credite.
Dincolo de factorii obiectivi care au acţionat în sensul limitării creditării şi a căror contracarare nu stă în puterea băncilor, există şi constrângeri a căror eliminare ţine de acestea – este vorba în primul rând de pregătirea personalului bancar, în general, dar mai ales a celui implicat în activitatea de creditare. Evenimente precum cel de astăzi ca de altfel şi activitatea de ansamblu a Institutului Bancar Român, reprezintă oportunităţi în acest sens.
Mai mult, îmi exprim încrederea că din dezbaterile prilejuite de temele ce urmează a fi abordate vor reieşi idei utile pentru formularea unor măsuri care să contribuie la inversarea tendinţei de dezintermediere financiară prin încurajarea unei creditări sănătoase. Şi nu mă refer doar la discuţiile pe marginea provocărilor şi oportunităţilor activităţii de creditare, ci şi la cele care vizează un rol mai activ al Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM şi multiplele dimensiuni ale activităţii bancare – guvernanţă şi model de business, evaluarea riscurilor şi managementul acestora şi chiar educaţie financiară. Nu mă îndoiesc că toţi cei prezenţi sunt conştienţi de rolul important al intermedierii financiare în dezvoltarea durabilă a economiei româneşti şi de faptul că depăşirea obstacolelor despre care am vorbit nu este posibilă decât printr-un efort comun al autorităţilor, al mediului de afaceri şi, desigur, al sistemului bancar.
București, Institutul Bancar Român, 26 iunie 2018