Referent de specialitate
Direcția Reglementare și Autorizare
Serviciul reglementare prudențială bancară 2
Data limită pentru primirea aplicaţiilor: 22 mai 2019
Tipul contractului: contract individual de muncă pe durată nedeterminată
Atribuţiile principale ale postului
- participă la elaborarea proiectelor de reglementări prudenţiale aplicabile instituțiilor de credit din România în concordanță cu cerinţele legislaţiei naţionale şi ale Uniunii Europene ce implementează cerințe ale Comitetului de la Basel (directive, regulamente, standarde tehnice, ghiduri) în domenii referitoare la administrarea riscurilor bancare pentru abordările avansate;
- participă la elaborarea propunerilor de poziţii ale Băncii Naţionale a României referitoare la proiectele de reglementări UE în domeniul administrării riscurilor bancare ce vizează transpunerea la nivel UE a cerințelor Comitetului de la Basel, pe aspecte care ţin de atribuțiile serviciului, și la susținerea pozițiilor finale prin participarea la lucrările grupurilor de lucru de la nivelul instituțiilor europene precum Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene, Autoritatea Bancară Europeană;
- colaborează la întocmirea rapoartelor, buletinelor şi a altor materiale ale Băncii Naţionale a României, pe aspecte care ţin de atribuţiile serviciului;
- participă la soluţionarea corespondenţei primite pe problematici care ţin de resortul serviciului.
Cerințe de ocupare a postului
Studii şi experienţă
- studii superioare absolvite cu examen de licenţă în domeniul științelor economice;
- studii de master absolvite cu examen de disertaţie, pentru absolvenţii sistemului Bologna;
- cunoştinţe de operare pe calculator: pachetul Microsoft Office (Word, Excel, PowerPoint, Outlook, Internet);
- cunoaşterea aprofundată a limbii engleze;
- abilităţi de analiză şi sinteză;
- experienţa profesională relevantă în domeniul financiar-bancar, pe o poziţie cu studii superioare, constituie un avantaj.
Competenţe comportamentale
- orientare către performanță;
- comunicare eficientă;
- cooperare;
- integritate organizațională;
- gândire conceptuală
Modalitatea de aplicare
Aplicațiile se transmit pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro până la data de 22 mai 2019 (inclusiv).
Precizăm că niciun aplicant nu poate opta în acelaşi timp pentru 2 sau mai multe posturi vacante.
Candidaţii vor transmite următoarele documente:
- chestionar tip: formular editabil ;
- scrisoare de intenție;
- Curriculum Vitae - model european: pdf , doc ;
- copii ale diplomelor de studii solicitate sau atestate de echivalare a diplomelor obţinute în străinătate, eliberate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice;
- copia foii matricole a anilor de studii, dacă este cazul;
- alte diplome şi certificate care atestă pregătirea aplicanţilor, dacă este cazul;
- carte de muncă şi/sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, însoţită de raportul per salariat (REVISAL), pentru dovedirea experienţei profesionale, dacă este cazul;
- carte de identitate;
- certificat de căsătorie, dacă este cazul;
- adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, care prezintă starea de sănătate a aplicantului.
Transmiterea documentelor prin e-mail nu determină implicit acceptarea aplicaţiilor.
După analiza aplicaţiei conform metodologiei stabilite în Procesul de recrutare si selecţie în Banca Naţională a României, acceptarea sau respingerea aplicaţiei este comunicată exclusiv prin e-mail, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea documentelor.
Reguli de transmitere a documentelor prin e-mail:
- mărimea e-mail-ului de transmitere a documentelor nu trebuie să depășească 15 MB;
- vor fi utilizate adrese de e-mail la expeditor care nu sunt generate automat de aplicaţii sau site-uri web (cum ar fi cele generate de site-urile web de transfer fişiere în care se anunţă link-urile de descărcare a fişierelor);
- nu se vor transmite ataşamente cu extensiile .exe, .com sau .lnk;
- nu se vor transmite ataşamente parolate;
- în subiectul sau corpul mesajelor să nu fie link-uri către site-uri web;
- documentele transmise prin transfer de fişiere online nu vor fi descărcate.
Recrutarea
Procesul de recrutare constă în desfăşurarea următoarelor etape:
- evaluarea cunoştinţelor de specialitate, prin test profesional şi interviu;
- evaluarea compatibilităţii cu postul, prin testare psihometrică şi interviu.
Evaluarea cunoștințelor de specialitate prin test profesional va avea loc în data de 31 mai 2019.
Mai multe informații privind procesul de recrutare și selecție pot fi găsite pe pagina Procesul de recrutare şi selecţie în Banca Națională a României
Pentru explicații și clarificări cu privire la procesul de recrutare, ne puteți contacta, prin e-mail, pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro.
TEMATICĂ ORIENTATIVĂ
- Reglementarea organizării şi funcţionării Băncii Naţionale a României;
- Riscul de credit și administrarea acestuia de către instituțiile de credit care utilizează abordarea bazată pe modele interne de rating pentru determinarea cerințelor de capital pentru riscul de credit;
- Concepte esențiale: valoarea expunerii, clase de expuneri, ponderi de risc, valoarea expunerii ponderată la risc, cerințe de capital, diminuarea riscului de credit, probabilitatea de nerambursare, pierderea în caz de nerambursare, pierdere așteptată, pierdere neașteptată.
BIBLIOGRAFIE
- Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României (Monitorul Oficial al României nr. 582/30.06.2004);
- Regulamentul nr.575/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 iunie 2013 privind cerințele prudențiale pentru instituțiile de credit și societățile de investiții și de modificare a regulamentului (UE) nr.648/2012 (https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?qid=1551165759691&uri=CELEX:02013R0575-20190101):
Partea a treia:
Titlul I, Capitolul 1, Secțiunea 1 – Cerințe de fonduri proprii
Titlul II – Cerințe de capital pentru riscul de credit:
- Capitolul 1 – Principii generale
- Capitolul 3 – Abordarea bazată pe modele interne de rating
- Capitolul 4 – Diminuarea riscului de credit (protecția finanțată și nefinanțată a creditului)
- Documentație utilă: - Basel Committee on Banking Supervision (BCBS) – International Convergence of Capital Measurement and Capital Standards: A Revised Framework - Comprehensive Version: https://www.bis.org/publ/bcbs128.htm.