Șofer
Direcția Protecția Valorilor
Serviciul transport și mentenanță
Data limită pentru primirea aplicaţiilor: 30 mai 2019
Tipul contractului: contract individual de muncă pe durată nedeterminată
Atribuţiile principale ale postului
- utilizează autovehiculul de serviciu, conform reglementărilor legale și procedurilor interne și asigură buna funcţionare şi curăţenia acestuia;
- respectă întocmai legislaţia rutieră în vigoare;
- raspunde de gestionarea carburantului alimentat/consumat conform datelor înscrise în foile de parcurs.
Cerințe de ocupare a postului
Studii şi experienţă
- studii medii absolvite cu examen de bacalaureat;
- permis de conducere valabil, care să includă categoriile B și C sau B, C și D;
- vechime în practicarea acestei meserii, de minimum 3 ani, dovedită cu documente;
- experiența profesională pe domeniul transportului de valori în sistem bancar constituie avantaj;
- aviz favorabil la testarea psihologică specifică (eliberat de un laborator de specialitate acreditat de Ministerul Transporturilor);
- aviz favorabil la examenul de medicina muncii pentru siguranța circulației, conform prevederilor legale în vigoare (eliberat de un laborator de specialitate acreditat de Ministerul Transporturilor).
Competenţe comportamentale
- orientare către performanță;
- comunicare eficientă;
- cooperare;
- integritate organizațională;
- orientare către client
Modalitatea de aplicare
Aplicațiile se transmit pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro până la data de 30 mai 2019 (inclusiv).
Precizăm că niciun aplicant nu poate opta în acelaşi timp pentru 2 sau mai multe posturi vacante.
Candidaţii vor transmite următoarele documente:
- chestionar tip: formular editabil ;
- scrisoare de intenție;
- Curriculum Vitae - model european: pdf , doc ;
- copii ale diplomelor de studii solicitate sau atestate de echivalare a diplomelor obţinute în străinătate, eliberate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice;
- copia foii matricole a anilor de studii, dacă este cazul;
- alte diplome şi certificate care atestă pregătirea aplicanţilor, dacă este cazul;
- carte de muncă şi/sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, însoţită de raportul per salariat (REVISAL), pentru dovedirea experienţei profesionale, dacă este cazul;
- carte de identitate;
- certificat de căsătorie, dacă este cazul;
- adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, care prezintă starea de sănătate a aplicantului.
Transmiterea documentelor prin e-mail nu determină implicit acceptarea aplicaţiilor.
După analiza aplicaţiei conform metodologiei stabilite în Procesul de recrutare si selecţie în Banca Naţională a României, acceptarea sau respingerea aplicaţiei este comunicată exclusiv prin e-mail, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea documentelor.
Reguli de transmitere a documentelor prin e-mail:
- mărimea e-mail-ului de transmitere a documentelor nu trebuie să depășească 15 MB;
- vor fi utilizate adrese de e-mail la expeditor care nu sunt generate automat de aplicaţii sau site-uri web (cum ar fi cele generate de site-urile web de transfer fişiere în care se anunţă link-urile de descărcare a fişierelor);
- nu se vor transmite ataşamente cu extensiile .exe, .com sau .lnk;
- nu se vor transmite ataşamente parolate;
- în subiectul sau corpul mesajelor să nu fie link-uri către site-uri web;
- documentele transmise prin transfer de fişiere online nu vor fi descărcate.
Recrutarea
Procesul de recrutare constă în desfăşurarea următoarelor etape:
- evaluarea cunoştinţelor de specialitate, prin test profesional şi interviu;
- evaluarea compatibilităţii cu postul, prin testare psihometrică şi interviu.
Evaluarea cunoștințelor de specialitate prin test profesional va avea loc în data de 7 iunie 2019.
Mai multe informații privind procesul de recrutare și selecție pot fi găsite pe pagina Procesul de recrutare şi selecţie în Banca Națională a României
Pentru explicații și clarificări cu privire la procesul de recrutare, ne puteți contacta, prin e-mail, pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro.
TEMATICĂ ORIENTATIVĂ
- Reglementarea organizării şi funcţionării Băncii Naţionale a României;
- Cerințele legale naționale în domeniul protecției valorilor.
BIBLIOGRAFIE
- Legea nr.312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României (Monitorul Oficial al României nr. 582/30.06.2004);
- H.G nr.781/2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu (Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 575 din 5 august 2002).