Comunicat de presă


BNR şi Banca Italiei vor coopera pentru întărirea supravegherii bancare

12.12.2002

Joi, 12 decembrie 2002, la Roma, Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, şi Guvernatorul Băncii Italiei, Antonio Fazio, au semnat un memorandum prin care îşi asumă obligaţia de a acţiona în scopul dezvoltării cooperării între cele două autorităţi în materie de supraveghere bancară.

Memorandumul înlesneşte schimbul de informaţii privind activitatea celor două sisteme bancare şi permite fiecăreia dintre părţi exercitarea supravegherii pe o bază consolidată, precum şi efectuarea de inspecţii în sucursalele şi filialele propriilor grupuri bancare în cealaltă ţară.

De remarcat că, pentru BNR, este prima întâlnire de acest fel cu o bancă centrală din Uniunea Europeană. Desigur, vor urma şi altele.

Cât priveşte acordul semnat, este semnificativ faptul că el intervine într-un moment în care procesul de consolidare a sistemului bancar românesc este în curs de finalizare. Bănci puternice, cu capital străin, reprezintă peste jumătate din sistemul bancar românesc. În România sunt prezente mai multe filiale şi sucursale ale unor bănci italiene.

Întâlnirea de la Roma, desfăşurată într-o atmosferă cordială, a prilejuit şi un extrem de profitabil schimb de vederi asupra sistemelor financiare din cele două ţări şi, în general, din Europa.