BNR CENTRALA


organizează concurs pentru ocuparea unui post de
arhivist,
cu contract de muncă pe durată nedeterminată,
la Direcţia Secretariat, Serviciul Arhivă

Termen limită pentru înscriere: 14 noiembrie 2012



Atribuţiile principale ale postului

  • execută operaţiuni specifice de pregătire a documentelor pentru scanare, în vederea constituirii fondului de asigurare a documentelor din Arhiva generală a BNR;
  • inventariază şi fişează tematic documentele din Arhiva BNR cu scopul realizării metadatelor, pentru documentele care vor fi transpuse în format digital;
  • asigură transpunerea în format digital a documentelor din Arhiva generală a Băncii Naţionale a României, controlul de calitate, stocarea, regăsirea şi exploatarea ulterioară a imaginilor astfel obţinute;
  • colaborează cu direcţia de specialitate în gestionarea aplicaţiilor informatice şi a echipamentelor de scanare aflate în dotarea Arhivei BNR;
  • întocmeşte prezentări de fonduri arhivistice şi comunicări, precum şi informări necesare în activitatea curentă a specialiştilor din BNR.

Studii şi experienţă

  • studii superioare, absolvite cu diplomă de licenţă, în una dintre următoarele specialităţi: Istorie, Ştiinţe economice;
  • cunoştinţe în domeniul utilizării computerului, pachetul Microsoft Office, Adobe Photoshop, Corel Draw şi PhotoPaint, Quark Xpress;
  • cunoştinţe privind conservarea, prelucrarea şi valorificarea fondurilor şi colecţiilor arhivistice;
  • cunoaşterea limbii engleze;
  • cunoştinţe privind bazele de date, prelucrarea digitală a imaginilor, transpunerea în format digital a documentelor pe suport hârtie (capturarea imaginilor, comprimarea, stocarea, regăsirea şi exploatarea ulterioară a informaţiilor);
  • capacitate de adaptare la munca intelectuală desfăşurată simultan cu cea fizică;

Competenţe comportamentale

  • Capacitate de evaluare şi analiză în vederea optimizării activităţii;
  • Comunicare eficientă şi ascultare activă;
  • Capacitatea de colaborare şi participare proactivă;
  • Capacitatea de a rezolva analitic şi structurat problemele apărute.

Alte condiţii de înscriere la concurs

  • postul pentru care optează să nu fie într-o structură organizatorică în care soţul/ soţia, părinţii, copiii, fraţii/ surorile candidatului să fie salariaţi sau să nu fie într-o relaţie ierarhică şi/sau funcţională cu postul ocupat de soţul/ soţia, părinţii, copiii, fraţii/ surorile candidatului. Relaţia dintre posturi este analizată de către Direcţia Resurse Umane care aprobă participarea candidatului la concurs;
  • să nu fi participat în ultimii doi ani anterior datei de desfăşurare a concursului la mai mult de trei concursuri în Banca Naţională a României, centrală plus sucursale regionale şi agenţii, pe un post care presupune aceeaşi activitate.

Înscrierile se fac personal la Direcţia Resurse Umane - Serviciul management resurse umane - Str. Doamnei nr.2, sect.3, Bucureşti, până la data de 14 noiembrie 2012 (inclusiv), între orele 900 - 1100.

Precizăm că niciun candidat nu poate fi înscris în acelaşi timp la 2 sau mai multe concursuri organizate de B.N.R.

La înscriere candidaţii vor prezenta următoarele documente:

  • Chestionar tip: formular editabil ;
  • 1 fotografie tip paşaport (se ataşează la Chestionar);
  • Curriculum Vitae - model european: pdf , doc ;
  • copii ale diplomelor solicitate sau atestate de echivalare ale diplomelor obţinute în străinătate, eliberate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului;
  • alte documente care dovedesc îndeplinirea condiţiilor de înscriere la concurs, dacă este cazul;
  • carte de muncă (copie);
  • extras REVISAL;
  • carte de identitate (original şi copie);
  • certificatul de căsătorie (copie), dacă este cazul;
  • adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, care să ateste starea de sănătate corespunzătoare postului scos la concurs.

Procedura de desfăşurare

În data de 16 noiembrie 2012 candidaţii vor fi contactaţi (prin e-mail), pentru a primi detalii legate de desfăşurarea primei probe de concurs.

Concursul se va desfăşura începând cu data de 20 noiembrie 2012 şi va avea următoarele probe, cu respectarea secvenţialităţii de mai jos:

  1. test profesional;
  2. testare psihologică;
  3. interviu de selecţie, realizat de către Direcţia Resurse Umane;
  4. interviu profesional.

I. Testul profesional se desfăşoară prin susţinerea unui test de specialitate, în formă scrisă, prin care se va realiza verificarea cunoştinţelor de specialitate (60% din notă), a cunoştinţelor de limbă engleză (30% din notă), precum şi a cunoştinţelor de informatică (10% din notă).

Nota minimă de promovare este 7,00.

Candidaţii care nu se vor afla în sală în momentul înmânării subiectelor pierd dreptul de a mai susţine testul profesional scris. Orice fraudă sau tentativă de fraudă dovedită se sancţionează cu eliminarea din concurs.

II. Testarea psihologică are în vedere testarea candidaţilor prin prisma cerinţelor psiho-comportamentale, rezultate din fişa postului pentru care se candidează.

III. Interviul de selecţie: La interviul de selecţie se va evalua profilul rezultat la testarea psihologică a candidatului şi gradul de compatibilitate cu postul, urmărind:

  1. motivaţia candidatului;
  2. percepţia candidatului despre activitatea pe care o va desfăşura;
  3. personalitatea candidatului;
  4. competenţele comportamentale.

Proba se apreciază cu calificativul admis/ respins.

IV. Interviul profesional: Comisia de examinare va evalua modul în care candidatul răspunde unor criterii referitoare la cunoştinţe de specialitate şi capacitatea de analiză şi sinteză a candidatului.

Nota minimă de promovare este 7,00.

Datele de susţinere a probelor de concurs vor fi stabilite de comisia de examinare şi vor fi comunicate prin e-mail candidaţilor.

Rezultatele se transmit prin e-mail, termenul de depunere a contestaţiei pentru proba scrisă fiind calculat de la data primirii e-mail-ului.

Contestaţii

Candidaţii pot depune contestaţie, transmisă prin e-mail pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro, în termen de 24 de ore de la data comunicării rezultatului testului profesional (indiferent de modalitatea prin care au fost informaţi de rezultat).

Candidaţii pot contesta numai rezultatul propriei lucrări scrise, comparaţia cu lucrările altor candidaţi nefiind luată în considerare.

Termenul de soluţionare a contestaţiei este de maximum 5 zile lucrătoare de la data înregistrării contestaţiei.

Rezultatele obţinute la interviul de selecţie şi la interviul profesional nu pot fi contestate.

În cazul nereuşitei la concurs, documentele depuse la înscriere nu se restituie candidaţilor.

Relaţii suplimentare la tel. 021/313.04.10 int. 2527, 2538, 2533 şi 2534.


TEMATICA

  1. Reglementarea organizării şi funcţionării Băncii Naţionale a României, obiectivul fundamental şi principalele atribuţii ale Băncii Naţionale a României
  2. Istoria Băncii Naţionale a României
    • Înfiinţarea Băncii Naţionale a României şi organizarea sa până la Primul Război Mondial;
    • Circulaţia monetară în perioada interbelică (consecinţele războiului; pierderea tezaurului BNR; unificarea monetară postbelică; convenţiile încheiate între stat şi BNR; stabilizarea monetară din 1929);
    • Creşterea rolului BNR în perioada interbelică;
    • Etatizarea BNR;
    • Organizarea şi funcţionarea BNR în perioada 1946-1990.
  3. Arhivistică
    • Obiectul şi sfera de activitate a arhivisticii;
    • Fondarea, ordonarea, inventarierea şi selecţionarea arhivelor bancare;
    • Pregătirea arhivelor bancare pentru microfilmare/scanare;
    • Realizarea prin microfilmare/scanare a Fondului de asigurare a arhivelor bancare.

BIBLIOGRAFIA

  1. Legea 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României (Monitorul Oficial al României nr. 582/30.06.2004);
  2. Băicoianu C.I., “Istoria politicii noastre monetare şi a Băncii Naţionale”, Cartea Românească, Bucureşti, 1932.
  3. Bălăceanu, Victor, “Instituţiile publice cu caracter bancar în România”, Bucureşti, 1947.
  4. Bibicescu, I.G., “Opt ani în Banca Naţională a României”, Bucureşti, 1924.
  5. Cioranu, Sabin, “Banca Naţională a României (1914-1940)”, Tipografia Astra, Braşov.
  6. Constantinescu, N.N., “Istoria economică a României”, vol. I-II, Editura Economică, Bucureşti, 1998-2000.
  7. Berciu-Drăghicescu, Adina, „Arhivele şi bibliotecile surse de documentare” , Editura Universităţii din Bucureşti, 2003.
  8. Ionescu, Gheorghe, „Introducere în ştiinţele auxiliare ale istoriei”, note de curs, Bucureşti, 1975.
  9. Ionescu, Lazăr, „Legislaţie bancară”, Enciclopedia României, vol. IV, Bucureşti, 1943.
  10. Kiriţescu, Costin, „Sistemul bănesc al leului şi precursorii lui” vol. I-III, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997.
  11. Kiriţescu, Costin, „Moneda. Mică enciclopedie”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1998.
  12. Mera, Laurenţiu, „Îndreptar arhivistic”, Editura Aronda, Cluj-Napoca, 2002.
  13. Păunescu, Cristian, Ştefan, Marian, “Legendele Bătrânei Doamne”, Bucureşti, Editura Oscar Print, 2009.
  14. Păunescu, Cristian, Tone, Mihaela, “Istoria Băncii Naţionale a României în date”, vol. I (1880-1914), Bucureşti, Editura Oscar Print, 2005.
  15. Păunescu, Cristian, Tone, Mihaela, Manea, Nadia, “Istoria Băncii Naţionale a României în date”, vol. II (1915-1918), Bucureşti, Editura Oscar Print, 2009.
  16. Pintea, Alexandru, „Băncile în economia românească”, Editura Economică, Bucureşti, 1995.
  17. Ridener, John, “From Polders to Postmodernism A Coincise History of Archival Theory”, Duluth, 2009.
  18. Slăvescu, Victor, „Istoria Băncii Naţionale a României (1880-1924), Editura Cultura Naţională, Bucureşti, 1925.
  19. ***„Banca Naţională a României (1880-1995)”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1995.
  20. *** „130 de ani de la crearea sistemului monetar românesc modern”, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997.
  21. *** Legea pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi circulaţiune, publicată în Monitorul Oficial nr. 90 din 17 aprilie 1880.
  22. ***Decretul nr. 1595/1880 pentru promulgarea Statutelor Băncii Naţionale a României, publicat în Monitorul Oficial nr. 117 din 25 mai 1880.
  23. *** Legea nr. 1065/1946 pentru etatizarea şi organizarea Băncii Naţionale a României.
  24. *** Decretul nr. 320/1948 pentru organizarea Băncii Republicii Populare Române - Bancă de Stat.
  25. ***Decretul nr. 30/1949, pentru organizarea Ministerului de Finanţe al R.P.R.
  26. ***Legea nr. 25/1951 pentru organizarea şi funcţionarea Băncii Republicii Populare Române - Bancă de Stat.
  27. ***Decretul nr. 130/1957 cu privire la organizarea Băncii de Stat a Republicii Populare Române ca instituţie de sine stătătoare sub conducerea Consiliului de Miniştri.
  28. ***Decretul nr. 403/1965 privind organizarea şi funcţionarea Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România.
  29. ***Decretul nr. 124/1970 privind organizarea şi funcţionarea Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România.
  30. ***Decretul nr. 131/1973 pentru modificarea Decretului nr. 124/1970 privind organizarea şi funcţionarea Băncii Naţionale a Republicii Socialiste România.
  31. ***Legea nr. 101/1998 privind statutul Băncii Naţionale a României.
  32. ***Legea nr. 312/2004 privind statutul Băncii Naţionale a României.
  33. *** Legea nr. 16/1996 privind Arhivele Naţionale ale României.
  34. *** Instrucţiuni privind activitatea de arhivă la creatorii şi deţinătorii de documente, aprobate de conducerea Arhivelor Naţionale prin Ordinul nr. 217 din 23 mai 1996.
  35. ***“Managing Preservation for Libraries and Archives Current Practice and Future Developments” (ed. By John Feather), Aldershot – Burlington, 2004.