Centrală


 

Relații suplimentare:
Tel: 021.313.04.10
Int: 2529, 2552, 2527, 2553

Asistent director


Direcția Monitorizare a Infrastructurilor Pieței Financiare și a Plăților

Data limită pentru primirea aplicaţiilor: 28 ianuarie 2019

Tipul contractului: contract individual de muncă pe durată nedeterminată



Atribuţiile principale ale postului

  • asigură fluxul informaţional între direcţie şi exteriorul băncii, precum şi între direcţie şi celelalte structuri organizatorice ale BNR;
  • îndeplinește activitățile zilnice de secretariat;
  • redactează, la solicitarea conducerii direcției, documente specifice, atât în limba română, cât şi în limba engleză;
  • asigură necesarul administrativ pentru organizarea întâlnirilor la care participă reprezentanții Direcţiei monitorizare a infrastructurilor pieței financiare și a plăților (rezervare sală, protocol, primire invitați etc.);
  • întocmește situaţii administrative aferente direcției (prezenţa lunară, concedii de odihnă, deplasări);
  • gestionează problematica aferentă asigurării evidenței și monitorizării bugetului de venituri și cheltuieli al direcției și se ocupă de aspectele administrative legate de asigurarea necesarul de materiale/furnituri/obiecte de inventar pentru personalul direcției (prin programul de achiziții);
  • oferă sprijin personalului direcției în privința sarcinilor cu caracter administrativ.

Cerințe de ocupare a postului

Studii şi experienţă

  • studii superioare absolvite cu examen de licenţă;
  • experiență profesională în domeniu constituie un avantaj;
  • cunoştinţe de operare pe calculator: pachetul Microsoft Office (Word, Excel, Power Point, Acces, Outlook) şi Internet;
  • cunoașterea aprofundată a limbii române;
  • cunoaşterea limbii engleze;
  • cunoașterea altor limbi străine de circulație internațională constituie un avantaj.

Competenţe comportamentale

  • orientare către performanţă;
  • comunicare eficientă;
  • cooperare;
  • integritate organizațională;
  • orientare către client.

Modalitatea de aplicare

Aplicațiile se transmit pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro până la data de 28 ianuarie 2019 (inclusiv).

Precizăm că niciun aplicant nu poate opta în acelaşi timp pentru 2 sau mai multe posturi vacante.

Candidaţii vor transmite următoarele documente:

  • chestionar tip: formular editabil ;
  • scrisoare de intenție;
  • Curriculum Vitae - model european: pdf , doc ;
  • copii ale diplomelor de studii solicitate sau atestate de echivalare a diplomelor obţinute în străinătate, eliberate de Centrul Naţional de Recunoaştere şi Echivalare a Diplomelor din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice;
  • copia foii matricole a anilor de studii, dacă este cazul;
  • alte diplome şi certificate care atestă pregătirea aplicanţilor, dacă este cazul;
  • carte de muncă şi/sau adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, însoţită de raportul per salariat (REVISAL), pentru dovedirea experienţei profesionale, dacă este cazul;
  • carte de identitate;
  • certificat de căsătorie, dacă este cazul;
  • adeverinţă medicală eliberată de medicul de familie, care prezintă starea de sănătate a aplicantului.

Transmiterea documentelor prin e-mail nu determină implicit acceptarea aplicaţiilor.

După analiza aplicaţiei conform metodologiei stabilite în Procesul de recrutare si selecţie în Banca Naţională a României, acceptarea sau respingerea aplicaţiei este comunicată exclusiv prin e-mail, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la primirea documentelor.

Reguli de transmitere a documentelor prin e-mail:

Recrutarea

Procesul de recrutare constă în desfăşurarea următoarelor etape:

  1. evaluarea cunoştinţelor de specialitate, prin test profesional şi interviu;
  2. evaluarea compatibilităţii cu postul, prin testare psihometrică şi interviu.

Evaluarea cunoștințelor de specialitate prin test profesional va avea loc în data de 6 februarie 2019.

Mai multe informații privind procesul de recrutare și selecție pot fi găsite pe pagina Procesul de recrutare şi selecţie în Banca Națională a României

Pentru explicații și clarificări cu privire la procesul de recrutare, ne puteți contacta, prin e-mail, pe adresa HR.Recrutare[at]bnro.ro.

TEMATICĂ ORIENTATIVĂ
BIBLIOGRAFIE