Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Circulară nr. 23 din 17.noi.2017
Monitorul Oficial, Partea I 939 28.noi.2017
Intrare în vigoare la 28.noi.2017
Circulara nr. 23/2017 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din tombac cuprat dedicate împlinirii a 160 de ani de la introducerea iluminatului public cu petrol lampant în Bucureşti

 Art. 1. - În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naţionale a României, începând cu data de 20 noiembrie 2017, Banca Naţională a României va lansa în circuitul numismatic o monedă din tombac cuprat dedicată împlinirii a 160 de ani de la introducerea iluminatului public cu petrol lampant în Bucureşti.
   Art. 2. - Caracteristicile monedei sunt următoarele:
   
Valoare nominală 1 leu
Metal tombac cuprat
Titlu -
Formă rotundă
Diametru 37 mm
Greutate 23,5 g
Calitate proof
Cant zimţat

    Aversul monedei prezintă un instantaneu bucureştean de epocă, inscripţia în arc de cerc,,ROMANIA", stema României, valoarea nominală "1 Leu" şi anul de emisiune "2017".
    Reversul monedei redă o imagine de epocă a gării Filaret, inscripţiile "INTRODUCEREA ILUMINATULUI PUBLIC CU PETROL LAMPANT IN BUCURESTI" şi "160 ANI".
   Art. 3. - Monedele din tombac cuprat, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare redactate în limbile română, engleză şi franceză. Broşurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
   Art. 4. - Monedele din tombac cuprat dedicate împlinirii a 160 de ani de la introducerea iluminatului public cu petrol lampant în Bucureşti au putere circulatorie pe teritoriul României.
   Art. 5. - Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din tombac cuprat se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.
   
Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu

    Bucureşti, 17 noiembrie 2017.
    Nr. 23.