Act legislativ


 


Banca Naţională a României
Normă nr. 9 din 9.dec.2003
Monitorul Oficial, Partea I 896 15.dec.2003
Intrare în vigoare la 15.dec.2003
privind societăţile de credit ipotecar

   Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (2), ale art. 26 alin. (2) şi ale art. 50 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naţionale a României, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 4, 5, 18 şi 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 200/2002 privind societăţile de credit ipotecar, aprobată prin Legea nr. 330/2003,

   Banca Naţională a României emite prezentele norme.

   Art. 1. - Societăţile de credit ipotecar vor transmite, în termen de 30 de zile de la data înmatriculării în registrul comerţului, în vederea notificării, actul constitutiv semnat de acţionari şi dovada înmatriculării la registrul comerţului, precum şi orice modificare intervenită cu privire la documentaţia depusă iniţial, la Banca Naţională a României - Direcţia secretariat.
   Art. 2. - Societăţile de credit ipotecar vor raporta la Banca Naţională a României - Direcţia statistică, la finele fiecărui trimestru, structura portofoliului de creanţe ipotecare, conform modelului din anexa care face parte integrantă din prezentele norme.
   Art. 3. -(1) Societăţilor de credit ipotecar, în calitate de persoane juridice declarante la Centrala Riscurilor Bancare, li se aplică în totalitate prevederile Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 1/1999 privind organizarea şi funcţionarea la Banca Naţională a României a Centralei Riscurilor Bancare, cu modificările şi completările ulterioare. Obligaţia de raportare va fi pusă în aplicare de societăţile de credit ipotecar cel târziu la 3 luni de la data înmatriculării în registrul comerţului.
   (2) Comisionul aferent informaţiilor de risc bancar furnizate de Centrala Riscurilor Bancare va fi reţinut de Banca Naţională a României din contul băncii autorizate să funcţioneze pe teritoriul României, la care societatea de credit ipotecar are contul deschis, al cărei nume va fi comunicat Băncii Naţionale a României - Direcţia reglementare şi autorizare.

   p. GUVERNATORUL BĂNCII NAŢIONALE A ROMÂNIEI,
Emil Iota Ghizari

   Bucureşti, 9 decembrie 2003.
   Nr. 9.

   ANEXĂ
 
   Societatea de Credit Ipotecar ................

   SITUAŢIA
privind structura portofoliului de creanţe ipotecare la data de .........
   
                                                                - milioane lei -
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Nr. Total din care:
crt. Tipul creditului ipotecar credite ─────────────────────────────
acordate Credite în valută*) Credite
(echivalent lei) în lei
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────
Total creanţe ipotecare, din care:
1. Credite pentru achiziţii
2. Credite pentru construcţii
3. Credite pentru amenajări
────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────

   *)Soldurile acestora vor fi exprimate în milioane lei, fără zecimale, pe baza cursurilor pieţei valutare comunicate de Banca Naţională a României în ultima zi bancară a trimestrului pentru care se face raportarea.
   
      Conducătorul societăţii                 Conducătorul compartimentului
de credit ipotecar, financiar-contabil,
.................................. ..................................
(numele, prenumele şi semnătura) (numele, prenumele şi semnătura)

   Întocmit de,
   Nume, prenume
   Telefon ..................