Act legislativ


 


Parlamentul României
Lege nr. 256 din 21.sep.2005
Monitorul Oficial, Partea I 861 23.sep.2005
Intrare în vigoare la 26.sep.2005
pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 47/2005 privind unele măsuri care trebuie luate pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale

   Parlamentul României adoptă prezenta lege.

   Articol unic. - Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 47 din 1 iunie 2005 privind unele măsuri care trebuie luate pentru punerea în aplicare a Legii nr. 348/2004 privind denominarea monedei naţionale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 10 iunie 2005, cu următoarea modificare:
   -Articolul 4 va avea următorul cuprins:
   "Art. 4. - Prin excepţie de la prevederile art. 3, salariile de bază, pensiile, indiferent de sursa de finanţare, şi indemnizaţiile de şomaj vor fi întregite la un leu în favoarea persoanei care beneficiază de dreptul respectiv."

   Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
   
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR                          PREŞEDINTELE SENATULUI
ADRIAN NĂSTASE NICOLAE VĂCĂROIU

   Bucureşti, 21 septembrie 2005.
   Nr. 256.