Discursul domnului Academician Mugur Isărescu

cu ocazia decernării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii din Bucureşti


Domnule profesor Vlad Nistor, Preşedinte al Senatului Universității din București,
Onorați membri ai Senatului Universitar și ai comunității academice,
Domnule Rector,
Domnule Decan,
Dragi studenți,
Doamnelor și domnilor,


Vă mulțumesc pentru aprecierile Dumneavoastră deosebite. Înaltul titlul Doctor Honoris Causa acordat de o instituție de învățământ superior de prestigiu, cu o tradiție de 150 de ani, mă onorează.

Cunoscând istoria Universității din București, a cărei vârstă mă îndreptățește să o numesc „mătușă” pentru Banca Națională a României, sunt emoționat să mă aflu aici, într-un loc cu o ilustră memorie academică.

Această memorie, din perspectiva mea de cercetător și de profesor, este cel mai bine ilustrată atât de misiunea cât și de galeria de dascăli ai acestei școli emblematice pentru învățământul românesc.

Și cine putea să exprime mai bine misiunea, un adevărat crez instituțional, decât Nicolae Iorga, Rector și dascăl al Universității din București, care spunea, citez: „Și în viață, în simțire, în scris, în gând, când te uiți bine, rămâne mai ales ce ai dat altora, ce ai lăsat de la tine, ce ai jertfit. Prin înstrăinarea de tine însuți capeți și consecvență, și stăruință, și caracterul, și iubirea oamenilor.”

Iar dacă, virtual, vizităm galeria dascălilor, cu siguranță că vom regăsi o suită de nume ilustre: Alexandru Odobescu, Carol Davila, Bogdan Petriceicu Hasdeu, Constantin Istrati, Spiru Haret, Victor Babeș, Gheorghe Marinescu, Constantin Rădulescu - Motru, Nicolae Titulescu, Dimitrie Gusti, Vasile Pârvan, Tudor Vianu, Grigore C. Moisil, George Călinescu, Mircea Eliade și aș putea continua enumerarea.

Remarcabil este că și astăzi, dacă pășim în amfiteatrele și sălile de seminar ale Universității din București, putem saluta academicieni și profesori de prestigiu ai învățământului românesc, pe mulți îi cunosc, pe alții doar din lucrările lor - lista este atât de lungă încât risc să-mi consum o mare parte din timpul alocat.

Vreau însă ca, în câteva cuvinte, să vă prezint legăturile speciale dintre aceste două instituții, aș putea spune definitorii pentru țara noastră, clădite în timp, cu pasiune, prin oameni deosebiți și întreprinderi de durată.

Mulți dintre guvernatorii BNR au avut studii juridice. Dacă primii conducători ai Băncii Naționale, până la Primul Război Mondial, au studiat Dreptul în străinătate (Ion I. Câmpineanu, Theodor Rosetti, Anton Carp, Ioan Bibicescu), în perioada interbelică au fost guvernatori licențiați ai Universității din București (Grigore Dimitrescu, Mitiță Constantinescu, Alexandru Ottulescu).

În 1936, una dintre condițiile participării la concursul pentru angajarea la BNR era deținerea unei diplome de studii superioare în domeniul economic sau în domeniul juridic. Viitorul academician Costin C. Kirițescu, care a devenit în acel an funcționar al BNR, era licențiat atât la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale, cât și al Facultății de Drept din București, unde, din 1934 era și cadru didactic. Costin Murgescu și Constantin Ionete au studiat disciplina „Economie” la Universitatea din București. Toţi mi-au fost profesori și vreau să aduc un omagiu întregului corp academic de ieri și de astăzi al Universității.

Mai mult, guvernatori ai BNR dar și alți înalți funcționari, au fost profesori aici, la Facultatea de Drept. Un singur exemplu, cel al Guvernatorului BNR Grigore Dimitrescu, citez din presa vremii (1935):
„Intrarea la curs a fostului guvernator al Băncii Naționale a fost salutată cu îndelungi urale. D-sa, după ce a mulțumit studenților, și-a ținut prima sa lecție. La sfârșitul lecțiunei, mulțumind din nou studenților, și-a manifestat la rându-i dragostea față de studențime, dragoste pe care a avut prilejul s-o accentueze în calitate de Guvernator al Băncii Naționale, când a acordat numeroase burse studenților români în străinătate.”

Distins auditoriu, doresc să remarc că, în opinia mea, cea mai importantă și puternică legătură dintre aceste două instituții emblematice pentru România este sprijinirea studiilor de către BNR. Înființată în 1920, Școala Română de la Roma a fost gândită de unul dintre iluștrii profesori ai Universității din București ca un mijloc de susținere a eforturilor studenților români de a cerceta vestigiile trecutului adăpostite în muzeele, arhivele, pinacotecile sau șantierele arheologice din Italia. Banca Națională a României, înțelegând importanța acestui proiect, a decis să-l sprijine necondiționat. În perioada 1924-1933, pe terenul concesionat statului român de municipalitatea orașului Roma, BNR a ridicat pe cheltuială proprie, după planurile arhitectului Petre Antonescu, o minunată clădire în stil clasic, donată ulterior statului român. Vă redau un fragment din scrisoarea profesorului Vasile Pârvan adresată ministrului Afacerilor Externe I. G. Duca în anul 1925:
„Planurile lui Petre Antonescu au deșteptat un așa mare entuziasm la Banca Națională încât cel mai rece și mai sceptic dintre directori, domnul Capitanovici, a devenit acum cel mai fervent promotor al lucrării. El a exclamat la vederea planurilor: nu 2,1 milioane lire, 4 milioane dacă este nevoie vom da cu bucurie, pentru ca o astfel de operă românească să se înalțe cu demnitate la Roma. 'Cât mai bine, cât mai repede, cât mai frumos' e cuvântul de ordine la Banca Națională.”

În aceeași perioadă, BNR nu ezită să contribuie la subscripția publică deschisă pentru achiziționarea unui sediu pentru Institutul Sud-Est European inițiat de Nicolae Iorga la Veneția.

Legăturile speciale între BNR și Universitatea din București continuă și astăzi. Doresc să-mi exprim încă o dată mulțumirile pentru onoarea de a face parte începând de astăzi din prestigiosul corp academic al Universității din București.

Și înainte de Lectio Prima aș vrea să vă adresez un mesaj, citându-l pe Confucius: „Natura ne aseamănă. Educația ne deosebește.”



20 februarie 2014