Procesul de recrutare și selecție în Banca Națională a României


Politica de recrutare în Banca Națională a României

Politica de recrutare în Banca Națională a României este parte a sistemului integrat de management al resurselor umane și are ca obiectiv accentuarea orientării către performanţă prin crearea unui cadru care recunoaște, încurajează şi recompensează performanţa. Principiile de bază ale acestui sistem sunt reprezentate de echitate internă şi competitivitate externă, asigurându-se astfel atragerea, dezvoltarea şi retenția celor mai buni specialiști.

Politica de recrutare în Banca Națională a României este concepută cu scopul de a atrage și reține cei mai buni specialiști din domeniu, în acord cu cerințele postului (best fit for the job) din perspectiva cunoștințelor tehnice, abilităților și a competențelor comportamentale.

Pentru realizarea acestui scop, Banca Națională a României utilizează următoarele modalități de recrutare, diferențiate în funcție de natura activităților desfășurate la nivelul băncii (familii de posturi), factorii determinanți în identificarea celui mai bun candidat, precum și de tipul contractului de muncă oferit:

  • Recrutare externă
    • reprezintă principala modalitate de recrutare în Banca Națională a României;
    • este utilizată în vederea identificării candidatului potrivit pentru activitățile specifice băncii centrale, unde accentul este pus pe nivelul cunoștințelor teoretice de specialitate necesare pentru îndeplinirea sarcinilor şi pe capacitatea de asimilare de noi informații, iar experiența profesională nu este un factor decisiv în determinarea candidatului cel mai potrivit pentru ocuparea respectivului post;
    • pot participa persoane din afara sistemului Băncii Naționale a României, dar şi salariaţi ai băncii care îndeplinesc condiţiile de ocupare a postului vacant.
  • Recrutare externă directă
    • poate fi utilizată în vederea identificării candidatului potrivit pentru activitățile ce nu sunt specifice unei bănci centrale, care se regăsesc într-o mai mare măsură pe piața muncii, unde accentul este pus, în principal, pe experiența profesională în domeniul de specialitate, cunoștințele teoretice având o pondere mai mică în determinarea candidatului cel mai potrivit pentru ocuparea respectivului post, și se realizează prin consultarea bazei de date de CV-uri.
  • Programul de formare profesională a tinerilor specialiști
    • este dedicat tinerilor cu o pregătire solidă în domeniul economic, juridic sau în matematică, oferind posibilitatea valorificării în activitatea băncii centrale a cunoştinţelor sau experienţei acumulate;
    • durata programului este de 12 luni, iar activitatea fiecărui participant se desfăşoară, de regulă, într-o singură structură organizatorică a Băncii Naţionale a României;
    • persoanele selectate pentru a participa în program sunt angajate cu contract individual de muncă pe perioadă determinată.

Procesul de recrutare și selecție în Banca Națională a României

  1. Procesul de recrutare externă presupune următorii pași:
    1. Modalitatea de aplicare

      Oportunitățile de carieră în Banca Națională a României sunt afișate în cadrul secțiunii Posturi vacante, iar dumneavoastră puteți opta pentru postul care corespunde profilului academic și profesional, precum și opțiunilor profesionale.

      Modalitatea de aplicare constă în transmiterea, pe adresa de e-mail HR.Recrutare[at]bnro.ro, a unui chestionar completat cu informațiile personale solicitate în conţinutul acestuia, a unui CV în format european, actualizat și a unei scrisori de intenție, în care vă rugăm să ne comunicați motivele pentru care Banca Națională a României reprezintă un potențial angajator și de ce postul selectat este potrivit pentru dumneavoastră. Alături de aceste documente, este necesar să transmiteţi documentele care atestă îndeplinirea cerințelor de ocupare a postului, precum și alte documente menționate în anunțul de recrutare.

    2. Analiza aplicaţiilor

      Documentele solicitate în anunțul de recrutare sunt analizate și verificate în raport cu cerințele cumulativ obligatorii de ocupare a postului.

      În vederea evitării apariţiei unui conflict de interese, se solicită declararea calității de angajat în Banca Naţională a României a rudelor până la gradul al doilea sau a soţului/soţiei. În acest caz, aplicaţia va fi analizată de Direcţia resurse umane cu scopul determinării situației de incompatibilitate cu postul.

      Dacă în ultimii doi ani anterior datei de depunere a aplicaţiei aţi participat la mai mult de 3 procese de recrutare organizate de Banca Naţională a României, precum şi dacă aţi fost declarat respins la interviul susţinut cu reprezentanţii Direcţiei resurse umane sau la interviul susținut cu reprezentanții structurii de specialitate pentru care intenționați să vă depuneți candidatura, aplicația dumneavoastră nu va fi acceptată

      În cazul în care sunteți pensionar, puteți aplica exclusiv pentru posturile care presupun încheierea unui contract individual de muncă pe durată determinată.

      În situaţia în care documentele transmise nu corespund cerințelor de ocupare a postului sau documentele sunt incomplete sau incorect completate și transmise, aplicaţia nu este acceptată şi veţi fi informat în acest sens, prin e-mail, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii documentelor.

      Prin e-mail veţi fi informat cu privire la toate etapele de selecţie.

    3. Evaluarea cunoștințelor de specialitate

      Evaluarea cunoştinţelor de specialitate se realizează atât prin test profesional de specialitate, cât şi prin interviu.

      Cunoştinţele de specialitate necesare pentru ocuparea postului sunt evaluate prin intermediul unui test profesional ce are la bază tematica orientativă şi bibliografia publicate în anunţul de recrutare. În funcţie de cerinţele postului, de frecvenţa şi complexitatea utilizării cunoştinţelor de limba engleză, pentru toate posturile pentru care se solicită studii superioare se va susţine, în cadrul testului profesional şi un test de limbă engleză, având o pondere de 30% din punctajul final.

      În cazul în care nu sunteţi prezent în sală la data şi ora comunicate prin e-mail, pierdeţi dreptul de a mai susţine testul profesional și, implicit, de a continua procesul de selecţie. Orice tentativă de fraudă dovedită se sancţionează cu eliminarea din procesul de recrutare.

      Promovarea testului profesional şi participarea la interviu este condiționată de obţinerea unui punctaj de minimum 7 puncte.

      În cazul promovării testului profesional, veţi susţine un interviu cu reprezentanții structurii de specialitate. În cadrul întâlnirii pot fi abordate aspecte precum: clarificarea unor concepte teoretice în contextul tematicii solicitate, evaluarea capacităţii dumneavoastră de analiză şi sinteză, precum şi a capacității de integrare în echipa existentă.

    4. Evaluarea compatibilităţii cu postul

      În cazul în care veţi fi declarat admis în urma interviului cu reprezentanţii structurii de specialitate, veţi completa un chestionar psihometric prin care sunt evaluate cerinţele psiho-comportamentale specifice postului şi competenţele comportamentale asociate profilului postului.

      Ulterior, confirmarea profilului psihologic rezultat în urma aplicării chestionarului și determinarea compatibilităţii profilului dumneavoastră cu postul pentru care ați optat se realizează în cadrul unui interviu susținut cu reprezentanții Direcției resurse umane.

    5. Rezultatul selecţiei

      Rezultatul obţinut de dumneavoastră în urma procesului de recrutare vi se comunică prin e-mail.

  2. Procesul de recrutare externă directă presupune următorii pași:
    1. Modalitatea de aplicare

      Modalitatea de aplicare constă în transmiterea unui CV și a unei scrisori de intenție, pe adresa de e-mail cariere[at]bnro.ro cu precizarea principalelor domenii vizate și/sau structuri organizatorice din bancă (v. organigrama) în care ați dori să vă desfăşuraţi activitatea. CV-ul este păstrat în baza de date a Direcţiei resurse umane timp de 1 (un) an.

    2. Analiza aplicaţiilor

      În situația în care o structură organizatorică derulează un proces de recrutare externă directă, CV-ul dumneavoastră va fi pus la dispoziția Comisiei de examinare, în vederea analizării corespondenței dintre cerințele postului și profilul dumneavoastră.

      În cazul în care CV-ul va fi selectat de către Comisia de examinare, veți fi contactat prin e-mail pentru a vi se comunica postul propus, precum și detalii cu privire la etapele de selecţie ulterioare.

      Totodată, în vederea evitării apariţiei unui conflict de interese, vi se va solicita declararea calității de angajat în Banca Naţională a României a rudelor până la gradul al doilea sau a soţului/soţiei. În acest caz, aplicaţia va fi analizată de Direcţia resurse umane cu scopul determinării situației de incompatibilitate cu postul.

    3. Evaluarea compatibilităţii cu postul și a cunoştinţelor de specialitate

      Într-o primă etapă, veți completa un chestionar psihometric prin care sunt evaluate cerinţele psiho-comportamentale specifice postului şi competenţele comportamentale asociate profilului postului.

      Ulterior, veți susține un interviu de evaluare a cunoștințelor de specialitate și de confirmare a profilului psihologic rezultat în urma aplicării chestionarului, respectiv pentru determinarea compatibilității profilului dumneavoastră cu postul.

    4. Rezultatul selecţiei

      Rezultatul obţinut de dumneavoastră în urma procesului de recrutare externă directă vi se comunică prin e-mail.