Muzeul Tezaurului BNR de la Mănăstirea Tismana


Intrarea muzeului

Muzeul Tezaurului BNR de la Mănăstirea Tismana a fost inaugurat în prezenţa guvernatorului BNR, Mugur Constantin Isărescu, şi a ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei, în ziua de 26 iulie 2016. Amenajat într-o peșteră din apropierea mănăstirii, muzeul prezintă pe larg istoria Tezaurului BNR ascuns la Tismana, în perioada 1944–1947, și valorifică, într-o formă atractivă și bogat ilustrată, informații păstrate în documente din arhiva BNR, în cea mai mare parte inedite. De asemenea, în cadrul discursului muzeal, sunt prezentate eforturile Băncii Naționale de a păstra în siguranță Tezaurul, împletite cu destinele individuale ale funcționarilor bancari participanți la operațiune și cu episoade de viață cotidiană de la Tismana.

Salvarea Tezaurului BNR, care la începutul anului 1944 era de 231,22 tone, din care 190,94 tone se păstrau în țară, iar 40,27 în străinătate, s-a realizat în cadrul unei operațiuni secrete, care a primit numele de cod „Neptun”.

Alături de BNR, la Operațiunea „Neptun” au participat: guvernul României, prin implicarea ministerelor Apărării Naționale și al Finanțelor, Biserica Ortodoxă Română, Marele Stat Major, serviciile de informații, Societatea Căilor Ferate Române.

Operațiunea secretă „Neptun” s-a desfășurat în mai multe etape:

  • mai - iulie 1944, pregătirea evacuării;
  • 8 - 22 iulie 1944, evacuarea din București la Tismana și depozitarea în pivnița din incinta Mănăstirii Tismana a unei cantități de 189,67 tone aur din Tezaurul BNR, și a celor 2,73 tone aur polonez, lăsat în păstrare la BNR în anul 1939, când tezaurul Poloniei a tranzitat România. În total, au fost evacuate 192,40 tone de aur, în 4.086 casete, cu o greutate brută de 215,30 tone;
  • 14 -16 septembrie 1944, mutarea stocului de aur din pivnița mănăstirii în peștera de lângă mănăstire;
  • septembrie 1944 - ianuarie 1947, o perioadă dificilă în care misiunea delegaților BNR, a militarilor din Detașamentul „Neptun” și a obștii de călugări de la Tismana a fost de a asigura, prin toate mijloacele și cu orice sacrificiu, paza Tezaurului și secretul operațiunii;
  • 26 ianuarie - 4 februarie 1947, stocul de 192,40 tone aur a fost adus la București și depozitat în sălile de tezaur ale palatului BNR din strada Doamnei.

Cronologie ilustrată: Odiseea aurului BNR - Tismana 1944-1947