Întrebări frecvente


Informații legale (disclaimer):

Informațiile din acest document nu pot în niciun caz să fie interpretate drept consultanță profesională, financiară sau juridică, ele reprezentând clarificări cu caracter general pentru informarea publicului. Orice decizie de a demara acțiuni întemeiate pe prezentul document trebuie să fie precedată de consultarea textelor legislative menționate în acesta și, eventual, de asistență de specialitate.


Informații importante:

  • Depozitele acoperite (toate depozitele care intră în sfera de protecție a Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare și sunt inferioare sumei de 100.000 de euro pe deponent și pe bancă, inclusiv depozitele la vedere și depozitele în cont curent) nu intră sub incidența recapitalizării interne (bail-in).
  • Creditorii instituției supuse rezoluției suportă pierderi ulterior acționarilor, în conformitate cu ordinea priorității creanțelor acestora din cadrul procedurii de insolvență, cu excepția cazurilor în care Legea nr. 312/2015 prevede în mod expres altfel.
  • Recapitalizarea internă se aplică cu utilizarea "principiului cascadei": persoana care investește în instrumentele mai riscante (și cu randament mai ridicat) va suporta pierderea sau va fi supusă convertirii creanțelor în acțiuni înaintea altor creditori. Depozitele persoanelor fizice, ale micro-întreprinderilor și ale întreprinderilor mici și mijlocii beneficiază de un tratament preferențial pentru partea ce depășește suma garantată de 100.000 de euro, pe deponent și pe bancă. Aceste depozite au rang superior creanțelor altor creditori chirografari, ele urmând a fi utilizate numai în cazul în care creanțele acestora nu au fost suficiente pentru a absorbi pierderile și a asigura capitalizarea adecvată a instituției supuse rezoluției.
  • Potrivit mecanismului de siguranță “niciun creditor mai defavorizat”, prevăzut de legislația in vigoare, în cazul aplicării procedurii de recapitalizare internă, acționarii și creditorii nu vor suporta pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi înregistrat dacă instituția ar fi fost lichidată prin procedura de insolvență.


  1. Ce este rezoluția bancară?
  2. De ce au fost introduse noile reguli naționale și europene privind rezoluția bancară?
  3. Care sunt autoritățile de rezoluție din România?
  4. Care sunt tipurile de instituții pentru care Banca Națională a României este autoritate de rezoluție?
  5. Care sunt elementele cheie ale Legii nr. 312/2015 care privesc instituțiile aflate în sfera de competență a Băncii Naționale a României?
  6. Care sunt obiectivele rezoluției bancare?
  7. În ce condiții se declanșează o acțiune de rezoluție?
  8. Care sunt principiile generale ale rezoluției?
  9. Care sunt instrumentele de rezoluție?
  10. Ce este instrumentul "vânzarea afacerii"?
  11. Ce este instrumentul "instituție-punte"?
  12. Ce este instrumentul de separare a activelor?
  13. Ce este instrumentul "recapitalizarea internă" (bail-in)?
  14. Cum funcționează recapitalizarea internă?
  15. Ce datorii sunt excluse explicit de la recapitalizarea internă?
  16. În afară de excluderile explicite prevăzute de lege, mai pot fi excluse și alte categorii de datorii de la recapitalizarea internă, cu respectarea anumitor limite și condiții?
  17. Există posibilitatea ca depozitele eligibile mai mari de 100.000 de euro să nu fie incluse în recapitalizarea internă?
  18. Care sunt riscurile aplicării recapitalizării interne pentru deponenți?
  19. Pot instituțiile să-și construiască o structură a datoriilor care să împiedice aplicarea recapitalizării interne? Ce este cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile (Minimum requirements for own funds and eligble liabilities - MREL)?
  20. Permite noul cadru național de reglementare privind rezoluția bancară recurgerea la sprijin financiar public (bail-out)? Care sunt instrumentele publice de stabilizare financiară și în ce condiții pot fi utilizate?
  21. Care este rolul Ministerului Finanțelor Publice în rezoluția bancară?
  22. Ce măsuri de siguranță pentru creditori prevede Legea nr. 312/2015?
  23. Ce este Mecanismul Unic de Rezoluție?
  24. Este România țară participantă la Mecanismul Unic de Rezoluție?





1. Ce este rezoluția bancară?

Rezoluția bancară reprezintă un proces de restructurare a unei instituții de credit, ce urmărește asigurarea continuității funcțiilor critice oferite clienților săi (de ex. depozite , servicii de plăți), restabilirea viabilității sale, în totalitate sau în parte, lichidarea părții reziduale a acesteia prin procedurile normale de insolvență în condițiile menținerii stabilității financiare. Procesul este gestionat de o autoritate desemnată de legiuitor în acest scop (autoritate de rezoluție), care dispune de un set de instrumente și competențe specifice. Rezoluția poate fi întreprinsă numai când sunt îndeplinite condițiile de rezoluție și se face cu respectarea unor principii și obiective bine definite (vezi întrebările 6 și 8).



2. De ce au fost introduse noile reguli naționale și europene privind rezoluția bancară?

Recenta criză financiară a demonstrat lipsa de instrumente adecvate în multe state membre ale Uniunii Europene (U.E.) pentru a rezolva situația instituțiilor de credit și a firmelor de investiții aflate în dificultate majoră. Confruntate adesea cu posibilitatea prăbușirii unor instituții de importanță sistemică și în lipsa unor mecanisme credibile de gestiune a crizei, guvernele nu au avut altă opțiune pentru a menține stabilitatea financiară decât să recurgă la banii publici. Intervențiile guvernamentale s-au efectuat, în mare măsură, prin injecția de fonduri publice, care reprezintă, de fapt, banii plătitorilor de impozite. Aceste evoluții au determinat o creștere puternică a deficitelor bugetare în multe state europene, măsurile ulterioare de limitare a acestora ducând la politici dure de austeritate.

Pentru a se găsi o soluție la problemele prezentate mai sus, în UE au fost elaborate noi reguli privind gestiunea crizelor financiare, în cadrul cărora un rol important revine Directivei 2014/59/UE privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții (cunoscută în literatura economică sub denumirea de directiva BRR, după acronimul său în limba engleză).

Directiva BRR are în vedere introducerea unui set minim armonizat de instrumente și competențe de rezoluție în toate statele membre ale UE, precum și instituționalizarea și încurajarea cooperării între autoritățile naționale de rezoluție în rezolvarea crizelor grupurilor bancare și financiare transfrontaliere. Implementarea prevederilor directivei oferă autorităților naționale posibilitatea de a interveni rapid în cazul băncilor problemă, pentru a asigura continuitatea serviciilor critice ale acestora, în paralel cu reducerea posibilului impact al dificultăților băncii asupra economiei și sistemului financiar. Totodată, se asigură protecția deponenților acoperiți care intră sub incidența legislației privind garantarea depozitelor și este apărată integritatea finanțelor publice. În această ultimă privință, regulile BRR urmăresc ca investitorii privați să fie cei care suportă cu precădere costurile crizelor bancare.

Directiva BRR a fost transpusă în România prin intermediul Legii nr. 312/2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar (publicată în Monitorul Oficial nr. 312/2015, Partea I, nr. 920 din 11 decembrie 2015). Prevederile sale au intrat în vigoare, în totalitate, începând cu data de 1 ianuarie 2016.



3. Care sunt autoritățile de rezoluție din România?

Potrivit directivei BRR, statele membre pot avea una sau mai multe autorități de rezoluție. În România, legiuitorul român a desemnat două autorități de rezoluție: Banca Națională a României și Autoritatea de Supraveghere Financiară, competențele acestora fiind delimitate potrivit prevederilor Legii nr. 312/2015.



4. Care sunt tipurile de instituții pentru care Banca Națională a României este autoritate de rezoluție?

În conformitate cu Legea nr. 312/2015, Banca Națională a României este autoritate de rezoluție, la nivel individual, pentru instituțiile de credit, persoane juridice române, precum și pentru sucursalele din România ale instituțiilor de credit din state terțe (state non-UE). De asemenea, Banca Națională a României este autoritate de rezoluție la nivel de grup în cazul în care este și autoritate competentă responsabilă cu realizarea supravegherii pe bază consolidată a unui grup a cărui societate-mamă este o instituție de credit sau care, în cazul în care societatea-mamă este o societate financiară holding sau o societate holding mixtă, include și o instituție de credit.



5. Care sunt elementele cheie ale Legii nr. 312/2015 care privesc instituțiile aflate în sfera de competență a Băncii Naționale a României?

Legea mai sus amintită distinge mai multe faze în procesul de redresare și rezoluție, oferind autorităților de supraveghere și de rezoluție instrumente și competențe specifice, care devin din ce în ce mai intruzive în funcție de gravitatea situației:

  • Pregătirea: în această fază, instituțiile de credit și celelalte entități cărora li se aplică dispozițiile specifice ale Legii nr. 312/2015 trebuie să elaboreze și să actualizeze anual planuri de redresare care să fie evaluate de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de supraveghere. În paralel, autoritățile de rezoluție trebuie să elaboreze planuri de rezoluție, care prevăd acțiunile pe care Banca Națională a României le poate întreprinde atunci când o instituție îndeplinește condițiile de declanșare a rezoluției;
  • Intervenția timpurie: Banca Națională a României, în calitate de autoritate de supraveghere, poate activa măsuri de intervenție timpurie, dacă o instituție nu îndeplinește cerințele prevăzute în cadrul legislativ în materia prudenței bancare (vezi art. 149 din Legea nr. 312/2015) sau este susceptibilă să le încalce în viitorul apropiat. Instituția trebuie să își restabilească situația financiară prin luarea măsurilor prevăzute în planul de redresare. Autoritatea de supraveghere poate cere instituției, printre altele, să convoace adunarea generală a acționarilor, să elaboreze un plan de negociere a restructurării datoriilor, să efectueze modificări în strategia de afaceri, precum și să facă modificări în structura sa juridică sau operațională. De asemenea, autoritatea de supraveghere poate desemna unul sau mai mulți administratori temporari ai instituției, pentru a înlocui sau conlucra temporar cu organul de conducere al acesteia;
  • Rezoluția: această fază este activată numai dacă sunt îndeplinite condițiile de rezoluție (vezi întrebarea 7) pentru instituția în cauză. Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, va aplica un set specific de instrumente de rezoluție (vezi întrebarea 9), armonizat la nivel european.

Legea nr. 312/2015 cuprinde și prevederi legate de mecanismele de finanțare a rezoluției, precum și de rezoluția grupurilor transfrontaliere.



6. Care sunt obiectivele rezoluției bancare?

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, va urmări în activitatea sa utilizarea acelor instrumente și competențe care să contribuie la realizarea cât mai bună a obiectivelor rezoluției. Aceste obiective sunt următoarele:

  1. Asigurarea continuității funcțiilor critice ale instituțiilor supuse rezoluției;
  2. Evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilității financiare, în special prin prevenirea contagiunii și menținerea disciplinei de piață;
  3. Protejarea fondurilor publice prin reducerea la minimum a dependenței de sprijin financiar public extraordinar;
  4. Protecția deponenților care intră sub incidența legislației privind garantarea depozitelor și a investitorilor care intră sub incidența dispozițiilor privind compensarea acestora potrivit legislației privind piața de capital;
  5. Protejarea fondurilor și a activelor clienților.

În urmărirea obiectivelor de mai sus, BNR încearcă să reducă la minimum costul rezoluției și să evite distrugerea de valoare, în măsura în care realizarea obiectivelor rezoluției nu este afectată.



7. În ce condiții se declanșează o acțiune de rezoluție?

Instrumentele de rezoluţie se aplică institutiilor numai în cazul îndeplinirii cumulative a condiţiilor următoare:

  • Instituția intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate majoră;
  • Nu există nicio perspectivă rezonabilă potrivit căreia starea de dificultate majora a instituției ar putea fi împiedicată, într-o perioadă rezonabilă, prin masuri alternative ale sectorului privat sau prin masuri de supraveghere;
  • Măsura de rezoluție este necesară în interes public, în scopul atingerii unuia sau mai multor obiective ale rezoluției.

Se consideră că o instituție intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate majoră, dacă este îndeplinită cel puțin una dintre condițiile următoare:

  1. Instituția încalcă sau ar putea încălca cerințele deținerii în continuare a autorizației;
  2. Activele instituției sunt sau ar putea fi inferioare datoriilor;
  3. Instituția se află sau s-ar putea afla în imposibilitatea de a-și achita datoriile sau alte obligații la scadență sau, potrivit unor elemente obiective, se poate determina că acest lucru se va petrece în viitorul apropiat;
  4. Cu unele excepţii, este necesar un sprijin financiar public extraordinar.


8. Care sunt principiile generale ale rezoluției?

În aplicarea instrumentelor de rezoluție și respectiv în exercitarea competențelor de rezoluție de către Banca Națională a României sunt aplicabile următoarele principii:

  1. Acționarii instituției supuse rezoluției sunt primii care suportă pierderile;
  2. Creditorii instituției supuse rezoluției suportă pierderi ulterior acționarilor, în conformitate cu ordinea priorității creanțelor acestora din cadrul procedurii de insolvență, cu excepția cazurilor în care Legea nr. 312/2015 prevede în mod expres altfel;
  3. Organul de conducere și conducerea superioară ale instituției supuse rezoluției sunt înlocuite, cu excepția cazurilor în care păstrarea integrală sau parțială a organului de conducere sau a conducerii superioare, în funcție de circumstanțe, este necesară pentru realizarea obiectivelor rezoluției;
  4. Organul de conducere și conducerea superioară oferă întreaga asistență necesară pentru realizarea obiectivelor rezoluției;
  5. Persoanele fizice și juridice care au contribuit la ajungerea în stare de dificultate majoră a instituției supuse rezoluției sunt trase la răspundere potrivit legii civile sau penale;
  6. Fără a aduce atingere altor dispoziții ale Legii nr. 312/2015, creditorii din aceeași categorie sunt tratați în mod egal;
  7. Niciun creditor nu suportă pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi suportat în cazul în care instituția de credit sau (entitatea) ar fi fost lichidată prin intermediul procedurii de insolvență, conform mecanismelor de siguranță specifice prevăzute de Legea nr. 312/2015;
  8. Depozitele acoperite sunt protejate în întregime;
  9. Acțiunile de rezoluție se întreprind cu respectarea mecanismelor de siguranță prevăzute de Legea nr. 312/2015.


9. Care sunt instrumentele de rezoluție?

Legea nr. 312/2015, care transpune prevederile directivei BRR, prevede că Banca Națională a României este împuternicită să aplice următoarele instrumente de rezoluție:

  1. vânzarea afacerii;
  2. instituția punte;
  3. separarea activelor;
  4. recapitalizarea internă (bail-in).

Instrumentele de rezoluție pot fi aplicate individual sau în orice combinație. Prin excepție, instrumentul de separare a activelor poate fi folosit numai împreună cu un alt instrument de rezoluție.



10. Ce este instrumentul "vânzarea afacerii"?

Prin intermediul instrumentului de vânzare a afacerii, Banca Națională a României își exercită competența de a transfera acţiuni/alte instrumente de proprietate emise de o instituţie supusă rezoluției sau oricare dintre activele, drepturile sau obligațiile acesteia, fără acordul acţionarilor sau al oricărei părți terțe, alta decât cumpărătorul, în condiţii comerciale, către un cumpărător care nu este o instituţie-punte.



11. Ce este instrumentul "instituție-punte"?

Prin instrumentul instituție-punte, Banca Națională a României își exercită competenţa de a transfera acţiuni/alte instrumente de proprietate emise de una sau mai multe instituţii supuse rezoluției sau oricare dintre activele, drepturile sau obligațiile acestora, fără acordul acţionarilor sau al oricărei părți terțe, alta decât instituția-punte, către o instituţie-punte creată în acest scop, aflată parţial sau total în proprietatea uneia sau mai multor autorităţi publice și controlată de Banca Națională a României în calitatea sa de autoritate de rezoluție.

Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluție bancară poate fi acționar al unei instituții-punte. Instituția punte trebuie să fie readusă în sectorul privat în momentul când circumstanțele permit, fără a se depăși perioada de doi ani. Banca Națională a României poate prelungi această perioadă cu una sau mai multe perioade suplimentare de un an.

Instituția-punte trebuie să fie readusă în sectorul privat în momentul când circumstanțele permit, cât mai curând posibil, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care a fost efectuat ultimul transfer de la o instituție supusă rezoluției. Banca Națională a României poate prelungi această perioadă cu una sau mai multe perioade suplimentare de un an, în situațiile specificate de lege.



12. Ce este instrumentul de separare a activelor?

Prin instrumentul de separare a activelor, Banca Națională a României își exercită competenţa de a transfera active, drepturi sau obligații ale unei instituţii supuse rezoluţiei sau ale unei instituţii-punte, către una sau mai multe persoane juridice (vehicule de gestionare a activelor), fără a obține acordul acționarilor instituției supuse rezoluției sau al oricărei părți terțe alta decât instituția-punte, aflate parţial sau total în proprietatea uneia sau mai multor autorităţi publice și controlate de Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție.

Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluție bancară, poate fi acționar al vehiculului de administrare a activelor.



13. Ce este instrumentul “recapitalizarea internă” (bail-in)?

Recapitalizarea internă (eng. bail-in) este instrumentul prin care autoritatea de rezoluție exercită competențe de reducere a valorii și/sau de conversie în titluri de capital a anumitor datorii ale instituției de credit supuse rezoluției, pentru a absorbi pierderile și a recapitaliza instituția în măsură suficientă pentru a se conforma cerințelor de autorizare și a-și continua activitățile pentru care a fost autorizată, precum și pentru a menține încrederea pieței. Aplicarea unei măsuri de recapitalizare internă va fi întotdeauna precedată de absorbirea pierderilor de către acționari și deținătorii de alte instrumente de capital. Recapitalizarea internă are aplicabilitate în toate țările U. E. și ea reprezintă elementul principal al reformei sistemului de gestiune a crizelor bancare la nivel european.



14. Cum funcționează recapitalizarea internă?

Instrumentul de recapitalizare internă nu se aplică în mod generalizat și nici total discreționar. Recapitalizarea internă are loc doar în relație cu o instituție care intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate majoră, iar mecanismul său de funcționare se bazează pe două principii importante:

  1. Niciun creditor nu suportă pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi suportat în cazul în care instituția ar fi fost lichidată prin intermediul procedurii de insolvență ; și
  2. Trebuie respectată o ierarhie strictă a creanțelor. În situații excepționale, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție poate exclude, integral sau partial, anumite datorii de la aplicarea competențelor de reducere a valorii sau de conversie, în condițiile stipulate de legislația în vigoare.

Într-o prezentare simplificată (pentru detalii vezi Legea nr. 312/2015), ordinea în care se va aplica recapitalizarea internă în situația instituțiilor de credit, persoane juridice române, este următoarea:

  • Acționari;
  • Deținătorii de alte instrumente de proprietate;
  • Alți creditori subordonați;
  • Creditori chirografari;
  • Persoane fizice, microîntreprinderi și întreprinderi mici și mijlocii deținătoare de depozite în valoare mai mare de 100.000 euro (doar cu sumele ce depășesc limita garantată).


15. Ce datorii sunt excluse explicit de la recapitalizarea internă?

Articolul 286 din Legea nr. 312/2015 prevede categoriile de datorii ale instituțiilor față de care Banca Naționala a României, în calitate de autoritate de rezoluție, nu exercită competențe de reducere a valorii sau de conversie. Aceste excluderi explicite sunt prezentate, într-o formă simplificată, în continuare:

  1. Depozitele acoperite (depozite protejate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare în limita sumei de 100.000 de euro, echivalent în lei, pe deponent și pe bancă);
  2. Obligațiile garantate, inclusiv obligațiunile garantate și alte datorii garantate;
  3. Datorii care rezultă din deținerea de active și lichidități aparținând clienților (de ex. conținutul casetelor de siguranță), cu condiția ca respectivul client să fie protejat în baza legislației aplicabile privind insolvența;
  4. Datorii care rezultă dintr-o relație fiduciară, cu condiția ca beneficiarul să fie protejat în baza legislației civile sau a celei privind insolvența;
  5. Datorii față de instituții, excluzând entitățile care fac parte din același grup, cu o scadență inițială mai mică de șapte zile;
  6. Datorii cu o scadență reziduală mai mică de șapte zile față de sisteme sau operatorii de sisteme desemnați în conformitate cu prevederile legale sau față de participanții la astfel de sisteme și care rezultă în participarea la un astfel de sistem;
  7. Datorii față de un angajat, în ceea ce privește salariile, beneficiile de tipul pensiilor sau alte forme de remunerație fixe acumulate, cu excepția componentei variabile a remunerației care nu este reglementată printr-un contract colectiv de muncă;
  8. Datorii față de creditorii comerciali pentru furnizarea de mărfuri sau servicii cruciale continuării activității zilnice a instituției în rezoluție;
  9. Datorii față de autorități fiscale și de asigurări sociale, considerate creanțe privilegiate în baza legii aplicabile;
  10. Datorii față de scheme de garantare a depozitelor care decurg din contribuțiile datorate în conformitate cu legislația relevantă.


16. În afară de excluderile explicite prevăzute de lege, mai pot fi excluse și alte categorii de datorii de la recapitalizarea internă, cu respectarea anumitor limite și condiții?

Da. În situații extraordinare, când aplicarea recapitalizării interne nu este posibilă într-un termen rezonabil, ori ar compromite continuitatea funcțiilor critice ori ar da naștere la riscuri pentru stabilitatea financiară, Banca Naționala a României (în calitate de autoritate de rezoluție), cu notificarea prealabilă și acordul Comisiei Europene va putea să excludă (integral sau parțial) anumite datorii de la aplicarea instrumentului respectiv.


16.1 Absorbirea pierderii de alți creditori

În cazul în care BNR ia decizia de a face excluderi, ea va putea să mărească nivelul reducerii sau conversiei aplicate altor datorii eligibile pentru a ține seama de excluderile respective, cu condiția respectării principiului "niciun creditor mai defavorizat" (vezi întrebarea 22).


16.2 Utilizarea fondului de rezoluție bancară pentru absorbirea pierderii sau recapitalizare

Dacă pierderile care ar fi fost suportate de datoriile excluse nu au fost transferate complet altor creditori, vor putea fi utilizate resursele fondului de rezoluție bancară (administrat de către Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare – FGDB), dar numai dacă acționarii și deținătorii de alte instrumente de proprietate, precum și deținătorii de instrumente de capital relevante și alte instrumente de datorie eligibile ale instituției de credit în rezoluție au contribuit la absorbția pierderilor și la recapitalizarea acesteia cu cel puțin 8% din totalul datoriilor și al capitalurilor proprii ale instituției respective.


16.3 "Finanțarea alternativă"

În circumstanțe extraordinare, după ce Fondul de Rezoluție Bancară a asigurat finanțarea de 5% mai sus amintită și, în continuare, au fost reduse sau convertite integral toate datoriile negarantate și neprivilegiate, altele decât depozitele eligibile, BNR poate căuta “finanțare alternativă” (de ex. resurse bugetare). Ca excepție, dacă condițiile precizate în fraza anterioară sunt îndeplinite, resursele din contribuții anuale ale Fondului de Rezoluție Bancară care nu au fost încă utilizate pot reprezenta “finanțare alternativă”.



17. Există posibilitatea ca depozitele eligibile mai mari de 100.000 de euro să nu fie incluse în recapitalizarea internă?

Da. Legislația națională privind rezoluția, ce transpune prevederile directivei BRR, oferă posibilitatea utilizării în procedura de recapitalizare internă, în ultimă instanță și cu respectarea unor condiții și limite specifice (vezi întrebarea 16), a fondurilor publice în locul depozitelor eligibile mai mari de 100.000 de euro. Luarea unei asemenea decizii de excludere a depozitelor neacoperite de către autoritatea națională de rezoluție este însă supusă unei proces de "flexibilitate constrânsă": toate excluderile care necesită o contribuție a fondului de rezoluție bancară sau dintr-o sursă de finanțare alternativă pot fi realizate de BNR numai cu acordul Comisiei Europene.



18. Care sunt riscurile aplicării recapitalizării interne pentru deponenți?

Depozitele acoperite, altfel spus depozitele eligibile protejate de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare - FGDB în limita a 100.000 de euro (echivalent în lei) per deponent și pe bancă, nu intră sub incidența recapitalizării interne. În categoria depozitelor eligibile sunt cuprinse depozitele persoanelor fizice (inclusiv depozitele la vedere și depozitele în cont curent), cele ale întreprinderilor mici și mijlocii/ale altor entități asimilate acestora, precum și cele ale companiilor mari (această din urmă categorie de depozite beneficiază de garantare in limita plafonului mai sus amintit începând cu data de 1 ianuarie 2016).


Potrivit statisticilor FGDB, la 31 decembrie 2015, deponenții garantați persoane fizice ce dețineau depozite de până la 100.000 de euro, în echivalent lei, reprezintă 99,8 % din numărul total al deponenților garantați persoane fizice la instituțiile de credit incluse în schema de garantare a depozitelor din România.


De asemenea, trebuie menționat că depozitele persoanelor fizice, ale microîntreprinderilor și ale întreprinderilor mici și mijlocii beneficiază de un tratament preferențial pentru partea ce depășește suma garantată de 100.000 de euro, pe deponent și pe bancă. Aceste depozite au rang superior creanțelor altor creditori chirografari, ele urmând a fi utilizate numai în cazul în care creanțele acestora nu au fost suficiente pentru a absorbi pierderile și a asigura capitalizarea adecvată a instituției supuse rezoluției.

În situații extraordinare, și cu respectarea unor limite și condiții specifice, anumite depozite mai mari de 100.000 de euro ar putea fi excluse de la aplicarea recapitalizării interne pentru a se evita declanșarea unei contaminări pe scară largă ce ar afecta stabilitatea financiară (vezi întrebările 16 și 17).



19. Pot instituțiile să-și construiască o structură a datoriilor care să împiedice aplicarea recapitalizării interne? Ce este cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile (Minimum requirements for own funds and eligble liabilities - MREL)?

Existența prevederilor legale privind excluderea explicită a unor datorii de sub incidența recapitalizării interne (vezi întrebarea 15) ar putea determina băncile să-și structureze datoriile într-un mod care să împiedice funcționarea eficientă a acestui instrument de rezoluție (de ex. finanțarea prin emiterea de obligațiuni garantate covered bonds). Pentru a se preveni o asemenea posibilitate și pentru a se evita contaminarea în sistemul bancar, Legea nr. 312/2015 stabilește că instituțiile de credit trebuie să îndeplinească în permanență o cerință minimă de fonduri proprii și datorii eligibile. O asemenea cerință are în vedere ca instituțiile să poată absorbi pierderi și să poată să-și restabilească solvabilitatea după rezoluție, pentru a respecta în continuare condițiile care au stat la baza autorizării și a câștiga încrederea pieței. Cerința minimă se calculează ca suma fondurilor proprii și a datoriilor eligibile, exprimată ca procent din totalul datoriilor și fondurilor proprii ale instituției de credit în cauză. Cerința minimă respectivă nu va fi aceeași pentru toate băncile, ci ea va fi stabilită de către autoritatea de rezoluție pentru fiecare instituție de credit, în funcție de dimensiunea, modelul economic, modelul de finanțare și profilul de risc al fiecăreia.



20. Permite noul cadru național de reglementare privind rezoluția bancară recurgerea la sprijin financiar public (bail-out)? Care sunt instrumentele publice de stabilizare financiară și în ce condiții pot fi utilizate?

Un obiectiv important al directivei BRR este cel de a limita pe cât posibil alocarea costurilor aferente redresării și rezoluției instituțiilor de credit către plătitorii de impozite. În acest context, directiva permite intervenții publice numai în circumstanțe extraordinare pentru a se evita crize sistemice și numai cu caracter temporar. De asemenea, intervențiile publice sunt condiționate de o împărțire prealabilă a costurilor rezoluției bancare între acționari și creditori în cea mai mare măsură posibilă.

În transpunerea prevederilor relevante ale directivei BRR, Legea nr. 312/2015 introduce în dreptul național următoarele instrumente publice de stabilizare financiară:

  1. Instrumentul de sprijin financiar prin aport public de capital;
  2. Instrumentul de trecere temporară în proprietatea privată a statului (naționalizare).

Instrumentele publice de stabilizare financiară se utilizează în ultimă instanță, în urma evaluării și valorificării la maximum a altor instrumente de rezoluție, pentru menținerea stabilității financiare, potrivit deciziei Ministerului Finanțelor Publice, după consultarea sa cu Banca Națională a României. Utilizarea acestor instrumente este supusă regulilor U.E. privind ajutorul de stat.



21. Care este rolul Ministerului Finanțelor Publice în rezoluția bancară?

Măsurile de acordare de sprijin financiar public extraordinar se iau sub conducerea Ministerului Finanțelor Publice în strânsă colaborare cu Banca Națională a României. În vederea aplicării eficiente a acestor măsuri, Ministerul Finanțelor Publice dispune, potrivit legii, de competențe specifice de rezoluție:

  • În cazul implementării instrumentului de sprijin financiar prin aport de capital, Ministerul Finanțelor Publice poate investi în întreaga gamă de instrumente de fonduri proprii ale instituției ce face obiectul intervenției publice. Ministerul Finanțelor Publice are obligația de a transfera capitalul deținut la instituția respectivă în sectorul privat imediat ce circumstanțele comerciale și financiare o permit;
  • În cazul aplicării celui de al doilea instrument de stabilizare financiară, și anume trecerea temporară în proprietatea privată a statului, Ministerul Finanțelor Publice poate face unul sau mai multe ordine de transfer în care beneficiarul transferului este fie o entitate desemnată de minister fie o societate pe acțiuni deținută în întregime de stat. Ministerul Finanțelor Publice trebuie să se asigure că instituțiile care fac obiectul transferului sunt administrate în mod profesionist și pe baze comerciale și redevin private imediat ce circumstanțele comerciale și financiare o permit.


22. Ce măsuri de siguranță pentru creditori prevede Legea nr. 312/2015?

Legea nr. 312/2015, ce transpune directiva BRR, conține o serie de măsuri de siguranță pentru creditori. Una dintre acestea este cea cunoscută sub denumirea de "niciun creditor mai defavorizat" (engl. no creditor worse-off - NCWO).

Potrivit acestui mecanism de siguranță, în cazul în care se aplică procedura de recapitalizare internă, autoritatea de rezoluție va avea în vedere ca acționarii și creditorii implicați în aceasta să nu suporte pierderi mai mari decât cele pe care le-ar fi înregistrat dacă instituția ar fi fost lichidată prin procedura de insolvență. Dacă apar totuși astfel de pierderi, acționarii și creditorii au dreptul la compensația corespunzătoare din partea Fondului de Rezoluție, administrat de Fondul de Garantare a Depozitelor Bancare, în baza unei evaluări făcute de un evaluator independent.



23. Ce este Mecanismul Unic de Rezoluție?

La data de 1 ianuarie 2016, a devenit pe deplin operațional Mecanismul Unic de Rezoluție. Acest mecanism este al doilea pilon al Uniunii Bancare, care se adaugă Mecanismului Unic de Supraveghere, lansat în noiembrie 2014. Cel de al treilea pilon, Schema Europeană de Asigurare a Depozitelor, se află încă în faza de discuție. Participarea la Uniunea Bancară, ce urmărește o integrare mai adâncă a sistemelor bancare naționale, este obligatorie pentru țările din zona euro și voluntară pentru oricare altă țară din U.E.

Mecanismul Unic de Rezoluție presupune centralizarea la nivel european a anumitor competențe conferite de directiva BRR autorităților naționale de rezoluție. El cuprinde în componența sa autoritățile naționale de rezoluție din zona euro, un Comitet Unic de Rezoluție și un Fond Unic de Rezoluție. Comitetul Unic de Rezoluție este o agenție europeană care este responsabilă pentru rezoluția celor mai mari bănci din zona Uniunii Bancare. Agenția elaborează planurile de rezoluție și întocmește schemele de rezoluție în cazul materializării crizei pentru toate băncile supravegheate de Banca Centrală Europeană și toate băncile transfrontaliere. Schema de rezoluție este apoi aprobată sau respinsă de Comisia Europeană sau, în anumite cazuri, de Consiliul UE în 24 de ore.

Autoritățile naționale de rezoluție au obligația să implementeze deciziile de rezoluție adoptate de Comitetul Unic de Rezoluție. În cazul celorlalte bănci, autoritățile naționale de rezoluție rămân responsabile cu planificarea rezoluției și cu aplicarea instrumentelor de rezoluție, cu excepția cazului în care acțiunea de rezoluție va necesita resurse din partea Fondului Unic de Rezoluție. Într-o asemenea situație, Comitetul Unic de Rezoluție va adopta schema de rezoluție pentru banca în cauză. Resursele Fondului Unic de Rezoluție, aflat sub controlul Comitetului Unic de Rezoluție, se vor constitui treptat, într-o perioadă de 8 ani, din contribuții ale instituțiilor bancare din sfera de jurisdicție a Mecanismului Unic de Rezoluție.



24. Este România țară participantă la Mecanismul Unic de Rezoluție?

Nu. România este o țară non-euro și, prin urmare, nu are obligația de a participa la Mecanismul Unic de Rezoluție sau la alt pilon al Uniunii Bancare. România poate opta, ca țară membră U.E., să participe voluntar la Uniunea Bancară, prin mecanismul de cooperare strânsă, ceea ce ar presupune aderarea, atât la Mecanismul Unic de Supraveghere, cât și la Mecanismul Unic de Rezoluție (și pe viitor la Schema Europeană de Asigurare a Depozitelor).