Cuvânt de deschidere în cadrul conferinței TAXEDU - Educaţia fiscală a tinerilor europeni prin mijloace digitale

Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, 12 decembrie 2018


Doamnă ministru Ecaterina Andronescu,
Domnule Președinte Leonard Badea,
Domnule Președinte Sergiu Oprescu,
Domnă Birgit Reiser,
Dragi elevi, studenți și cadre didactice,

Bine aţi venit la Banca Naţională în această zi de decembrie centenar. Sper ca această conferință să fie pentru dumneavoastră una plăcută, interesantă și educativă, pentru că despre proiecte și educație financiară vom vorbi aici.

Nu cred că mai este cazul să discutăm despre cât de importantă este educaţia financiară, se poate spune chiar că este un subiect de mare actualitate. Acum câteva zile am avut, în cadrul unui proiect al nostru, Academica BNR, o întâlnire cu rectorii universităților partenere și tot despre educație financiară am vorbit. Dar dincolo de vorbe, noi dorim să creăm și cu acest tip de educație un impact real, mai ales în rândul tinerilor.

Cu câteva luni în urmă, Banca Naţională a României a semnat împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Educaţiei Naționale, Autoritatea de Supraveghere Financiară şi Asociaţia Română a Băncilor, un Acord care pune bazele construcției unei Strategii naţionale de educaţie financiară, dar care creează și condițiile unei colaborări în cadrul unor proiecte comune.

Am făcut acest lucru pentru că ne-am dat seama că fără un efort coordonat între instituții, între autorităţi, nu ne putem îndeplini obiectivul de a avea o populaţie care să înţeleagă, de exemplu, ce înseamnă inflaţia sau care sunt avantajele unei colectări eficiente a impozitelor.

În acest context, astăzi celebrăm în mod simbolic intrarea în vigoare a acestui Acord naţional, dar şi demararea primului proiect comun. Cu sprijinul Comisiei Europene, a fost creat portalul TAXEDU, care îşi propune să informeze şi să educe într-o manieră accesibilă şi prietenoasă, cu privire la rolul impozitelor în viaţa noastră de zi cu zi.

Nu doresc să intru pe teritoriul fiscalității, cu siguranță că domnul ministru Teodorovici ne va spune mai multe despre acest domeniu. Banca centrală nu se ocupă cu politica fiscală, însă mix-ul de politici, de exemplu fiscal-monetare, ne interesează în cel mai înalt grad.

Un singur lucru însă doresc să vă spun, legat de mentalităţi, care în multe domenii parcă nu ţin pasul cu vremurile. Observăm că pentru mulţi, plata impozitelor este o corvoadă şi poate chiar a fost, date fiind unele experienţe din trecut. Sistemele însă se modernizează, astăzi plătim impozite online, lucrurile se simplifică. Mai este însă un pas la acest nivel al mentalităţii. Conştientizarea faptului că plata impozitului este unul dintre actele cetăţenești care ne dă dreptul să cerem statului să îşi îndeplinească menirea. Spunea cineva ”Nu îmi place să plătesc taxe, dar îmi place să dorm liniştit noaptea”. E deja un pas. Dar mai mult decât atât, trebuie să înțelegem că, fără o bună colectare a taxelor, nu putem avea autostrăzi, şcoli şi spitale civilizate, aşa cum toţi ne dorim.

Politica monetară nu acţionează într-un vacuum, ci depinde de modul în care politicile fiscale sunt concepute, implementate şi înţelese de către public. Această înţelegere a politicilor de către categorii cât mai largi de populaţie este o prioritate pentru toate autorităţile prezente aici.

Şi nu este deloc un lucru uşor de realizat. Este nevoie de timp, de resurse, şi mai ales de o strategie bine gândită. Lucrăm la această strategie şi sperăm că vom putea produce un document care să dea un real impuls educaţiei financiare în România. Ne inspirăm din cele mai eficiente strategii la nivel internaţional, avem sprijin de la Banca Mondială şi de la OCDE, deci cred că avem toate şansele să reuşim. Deşi suntem la început de drum cu acest demers, pot spune că avem o excelentă colaborare cu instituţiile partenere, dar şi cu băncile comerciale, care au făcut paşi semnificativi în domeniu.

Nu în ultimul rând, doresc să menţionez rolul tehnologiei. Aţi remarcat cred, ecranele de la intrarea în sală şi sunt convins că v-au captat interesul. Nu putem să facem educaţie eficientă astăzi fără aportul tehnologiei. Copiii şi tinerii sunt atât de conectaţi la fenomenul IT, la internet, încât hârtia începe să devină pentru ei anacronică şi plictisitoare. Trebuie să ţinem pasul cu aceste evoluţii şi să găsim modalităţile şi canalele cele mai eficiente pentru a comunica. În curând şi noi, Banca Naţională, vom avea un asemenea soft, prin care să explicăm tinerilor cum se formează dobânda, cursul valutar, cum acţionează banca centrală şi cum circulă banii.

Dragi colegi, distinşi invitaţi,

Lumea este în continuă schimbare şi noi trebuie să ţinem pasul cu aceste schimbări.

Provocările demografice, migraţia, deficitul de forţă de muncă ne obligă să găsim modalităţi de a face tot mai mult, cu resurse umane care trebuie să fie educate. Educaţia poate fi un răspuns la aceste schimbări și provocări. Educaţia de calitate.

La începutul acestei săptămâni, a fost tras un semnal de alarmă aici, în această sală, legat de faptul că unul din patru români apţi de muncă este plecat să muncească în străinătate. Trebuie deci să ne gândim cum să educăm mai bine, dar şi cum să nu pierdem acest capital.

În următorii ani ne vom pregăti pentru adoptarea monedei euro. Un studiu al Comisiei Europene a arătat că, fără excepţie, la toate statele care au trecut la moneda europeană, cea mai mare problemă sau, după caz, cel mai mare avantaj, a fost pregătirea şi informarea populaţiei. Nu se poate face acest pas imens fără să ştim cu toţii la ce să ne aşteptăm şi ce schimbări ne vor afecta viaţa de zi cu zi. Iată deci o altă temă de care trebuie să se ocupe proiectele noastre comune.

Uitându-mă în sală, atât la profesori, cât şi la elevi şi studenţi, îmi doresc ca în cadrul Acordului comun și a proiectelor noastre, cum este și cel pe care îl lansăm astăzi, să le oferim un drum, drumul cel bun şi că peste câţiva ani vom culege împreună roadele a ceea ce semănăm astăzi.

Vă mulţumesc şi vă doresc mult succes!

Banca Națională a României, sala Mitiță Constantinescu
București, 12 decembrie 2018